Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut marţi, 20 septembrie 2022, o întrevedere bilaterală cu Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass, în marja participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

307 afișări
Imaginea articolului Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass

În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat aprecierea României pentru programele de asistenţă derulate de Banca Mondială în ţara noastră, în special pentru cele care au ca scop promovarea reformelor menite să răspundă provocărilor actuale, inclusiv a celor în domeniul energiei, schimbărilor climatice sau educaţiei. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că războiul de la graniţele României, declanşat prin agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, a adus în prim-plan urgenţa găsirii de soluţii care, pe de o parte, să asigure suficiente resurse energetice şi acces la acestea, şi, pe de altă parte, preţuri accesibile pentru consumatori. Preşedintele României a indicat că efectuarea unor studii realizate de către Banca Mondială cu privire la decuplarea preţurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile în luarea unor decizii în acest sens.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că România era deja implicată, încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în dezvoltarea unui număr de proiecte majore vizând diversificarea surselor de energie, precum cele vizând investiţiile în centrala nucleară de la Cernavodă şi în domeniul reactoarelor modulare mici (SMR). Finalizarea acestor proiecte va aduce o contribuţie importantă pentru securitatea energetică a ţării noastre şi a întregii regiuni.

Preşedintele a apreciat angajamentul Grupului Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate şi climă, ţara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale recent lansat - Raportul de ţară în domeniul schimbărilor climatice şi al dezvoltării (The Country Climate and Development Report/CCDR), care va ajuta la identificarea oportunităţilor de implementare a acţiunilor climatice de către sectorul public şi privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul atenuării şi adaptării la schimbările climatice.

Au mai fost abordate implicarea Băncii Mondiale în asigurarea securităţii alimentare, precum şi în eforturile de sprijin ale Ucrainei, inclusiv în procesul de reconstrucţie.

Întâlnirea de la New York urmează dialogului pe care cei doi lideri l-au purtat la Bucureşti, la data de 13 aprilie 2022, cu prilejul primirii de către Preşedintele României a Preşedintelui Grupului Băncii Mondiale la Palatul Cotroceni.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici