Iohannis se întâlneşte cu liderii partidelor care îl susţin
Liderii formaţiunilor parlamentare care îl susţin pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier vor avea o întâlnire cu acesta duminică seară, pentru a reconfirma sprijinul pentru primarul Sibiului, precum şi pentru stabilirea unui plan de acţiune în acest sens.
Iohannis se întâlneşte cu liderii partidelor care îl susţin (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)
Întâlnirea va avea loc duminică, la ora 18.30, la cabinetul
preşedintelui Senatului, a anunţat Biroul de presă al PSD.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că
în cursul zilei a vorbit la telefon
cu Klaus Iohannis despre posibilitatea unei întâlniri,
duminică, la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai majorităţii
parlamentare, pentru a reconfirma sprijinul acesteia pentru edilul
Sibiului, precum şi pentru stabilirea unui plan de acţiune în acest
sens.
Lucian Croitoru, premierul desemnat de preşedintele Traian Băsescu, a anunţat, sâmbătă, că luni şi marţi va avea consultări privind alcătuirea guvernului cu liderii partidelor parlamentare şi cu cel al grupului minorităţilor naţionale.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Vad multe comentarii privind parlamentul unicameral. Basescu nu spune ca este o cerinta a U.E ca in viitor sa fie o camera pentru reprezentarea regiunilor tarii si cealalta camera pentru reprezentarea nationala. Ceea ce noi vom modifica acum (parlamet unicameral) vom modifica din nou peste 1 an , doi in parlament bicameral. Ceea ce nu spune Basescu, iar, este ca numarul de parlamentari poate fi redus doar prin modificarea legii electorale! Fara nici un cost - doar cu un vot in parlament. Basescu manevreaza asa sperand ca increderea scazuta a oamenilor in parlament ii va determina sa iasa din casa ca sa voteze la referendum. El mai spera ca acest referendum sa ii creeze un val de simpatie. Tot el mai spera - ca acest referendum va provoca discutii aprinse, uitandu-se de campania prezidentiala. Astfel vor trece neobservate toate incalcarile democratiei pe care le-a facut in cei cinci ani. Va reusi el sa manipuleze votantii atat de grosolan? Se pare ca da! Pacat!
dragul meu florin
cu siguranta ai dreptate optiunile guvernului boc sau ale presedintelui nu au fost dintre cele mai optime ,criza este mult mai profunda si dureroasa iti spune cineva care traieste de ani buni in occident ,democratia romaneasca din pacate lipseste cu desavarsire , deci eu nu pot sa inteleg cum doua partide cu doctrine diametral opuse pot face casa comuna ?.comportamentul liderilor PSD si PNL este deplorabil . mare parte a elitei romanesti au plecat in strainatate toti stau cu ochi pe politica romaneasca doar doar se vor crea conditii de intoarcere acasa . lideri ca geoana , antonescu ,patriciu ,vantu, iliescu tariceanu nu ma conving. eu sunt bine mersi nici o problema dar pentru voi de acasa aveti puterea de a privi dincolo de declaratiile politice ale unor lideri mai sus enumerati mai sus si priviti inapoi in istorie ( sunt 20 de ani) si luati decizia cea mai buna numai daca vreun interes de moment va impiedica
Serena,poti fi linistita,o contributie majora la criza o are B+B,presedinte si prim ministru,care i-au eliminat pe PSD,din guvern cand s-au vazut cu sacii in caruta,luand fiecare PDL-ist cate doua ministere,adaugand crizei economice si o criza politica,pe care o prelungesc intentionat pana la alegeriile prezidentiale,ignorand faptul ca opozitia are 65% in parlament,si deci ei pot bloca,orice manevra de a mentine la putere un guvern demis.