Iohannis spune că Băsescu i-a transmis că nu persoana sa este cauza refuzului de a-l desemna premier

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, marţi seară, că discuţia pe care a avut-o în cursul zilei de luni cu preşedintele Traian Băsescu a fost "scurtă, simplă şi clară", şeful statului dorind să-i transmită că refuzul de a-l desemna premier nu a avut legătură cu persoana sa.

18 afișări
Imaginea articolului Iohannis spune că Băsescu i-a transmis că nu persoana sa este cauza refuzului de a-l desemna premier

Iohannis spune că Băsescu i-a transmis că nu persoana sa este cauza refuzului de a-l desemna premier (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis a mai spus, la Realitatea TV, că la întrevederea cu şeful statului nu s-a discutat ipoteza desemnării sale ca premier în cazul în care Băsescu va obţine un nou mandat prezidenţial. El a subliniat totodată că în momentul de faţă face parte dintr-o echipă în care crede, nu caută o alta, nu doreşte şi nu acceptă cealaltă echipă.

Întrebat dacă, în situaţia în care Traian Băsescu va câştiga al doilea mandat, ar accepta o nominalizare ca prim-ministru din partea acestuia, în alte condiţii decât cu o guvernare PSD-PNL, primarul Sibiului a răspuns: "În momentul de faţă, eu fac parte dintr-o echipă în care cred. Noi dorim să prezentăm o soluţie pentru criza în care se află România şi dorim să punem această soluţie în practică. Eu nu sunt în căutarea altor echipe sau a altor soluţii. Aceasta este echipa, nu caut altă echipă şi, dacă vorbim acum de cele două situaţii, nu doresc şi nu accept cealaltă echipă". Iohannis a precizat că la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu nu s-a discutat această chestiune.

Referitor la concluziile întrevederii de luni cu şeful statului, Iohannis a spus că discuţia a fost "foarte scurtă, simplă şi clară".

"Domnul preşedinte a vrut să-mi transmită două lucruri, ceea ce a şi făcut, anume că nu persoana mea este cauza pentru care a refuzat desemnarea premierului Iohannis şi a doua chestiune a fost că domnul preşedinte mi-a explicat care sunt prevederile constituţionale care-i dau puterea să desemneze un prim-ministru", a afirmat el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la OTV, că a avut luni după-amiază o discuţie cu Klaus Iohannis, menţionând că a vrut să clarifice că nu a avut un război cu acesta şi arătând că nu exclude posibilitatea de a-l desemna premier pe primarul Sibiului dacă va câştiga alegerile prezidenţiale.

"Am avut astăzi (luni - n.r.) o discuţie cu domnul Iohannis. Nu a fost o discuţie legată de promisiuni. Am vrut să înţeleagă mecanismul constituţional. Mi-a făcut plăcere să constat că ştie mecanismul constituţional al desemnării a premierului de către preşedinte", a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă, în eventualitatea în care va câştiga alegerile, îl va desemna pe primarul Sibiului în funcţia de premier, Băsescu a răspuns: "Orice este posibil".

El a spus că l-a invitat pe primarul Sibiului săptămâna trecută să aibă o discuţie şi că întâlnirea a avut loc luni după-amiază.

"Am vrut să clarific lucrurile cu Iohannis, că eu nu am avut un război cu el", a adăugat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici