Ion Solcanu va coordona campania electorală a lui Oprescu

Fostul lider social-democrat Ion Solcanu a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că va coordona campania electorală a candidatului independent la prezidenţiale Sorin Oprescu pentru judeţul Iaşi, adăugând că printre susţinătorii acestuia se află şi actuali membri ai filialei locale a PSD.

Ion Solcanu va coordona campania electorală a lui Oprescu (Imagine: Mediafax Foto/Cătălina Filip)

Ion Solcanu a afirmat că după o "perioadă de reflectare" s-a decis să se implice în campania electorală a lui Sorin Oprescu, urmând să coordoneze activitatea de campanie pe judeţul Iaşi a acestuia.

"Voi intra în campanie şi vă pot spune că îmi vor fi alături şi destui oameni din PSD Iaşi", a afirmat Solcanu.

El a precizat că au fost identificate deja două spaţii în municipiul Iaşi, unde vor funcţiona sediile de campanie ale lui Sorin Oprescu, în echipa de la Iaşi lucrând deja aproximativ o sută de oameni.

"Pentru Sorin Oprescu lucrează deja în judeţ peste o sută de oameni, care deocamdată strâng semnături", a spus Ion Solcanu.

Fostul lider social-democrat ieşean a spus că, în perioada imediat următoare, Sorin Oprescu se va afla în oraşele importante ale ţării, adăugând că principalul handicap al acestuia este timpul scurt rămas până la alegeri.

"Nu va avea timp să bată ţara şi aici mă refer în primul rând la mediul rural. În perioada imediat următoare va vizita toate oraşele mari ale ţării, la Iaşi fiind posibil să vină chiar până la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat Ion Solcanu.

El a adăugat că "imaginea unui candidat nu se va mai face în această campanie electorală prin afişe, care oricum dispar peste noapte, important fiind mesajul pe care acesta îl transmite".

Ion Solcanu a demisionat în 19 iulie 2008 din PSD Iaşi, el reclamând că a fost marginalizat în cadrul filialei ieşene a PSD, de către conducerea organizaţiei.

Solcanu nu a candidat în alegerile parlamentare din toamna trecută, spunând că nu se va înscrie într-un alt partid politic, întrucât se consideră în continuare un social-democrat.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că a decis să candideze la Preşedinţie, lansând critici dure la adresa clasei politice, despre care a spus că "a eşuat".



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
SOLCANU ,
OPRESCU ,
campanie electorală ,
alegeri ,
alegeri prezidenţiale ,
candidat
COMENTARII
  • Artur 6 oct 2009

    Pentru mine nu conteaza pe cine are in echipa Oprescu eu cred ca se va descurca ca viitor presedinte al acestei tari *.

  • makinwa 5 oct 2009

    pentru cei care nu deschid decat revistele de scandal cu sexy braileanca si ziarele care-l elogiaza pe ciobanul patron al unui club de fotbal, solcanu este un istoric foarte bine pozitionat in randul breslei sale. poate experienta sa il va ajuta pe oprescu, chiar daca doctorul stie cel mai bine ce este de facut pentru castigarea alegerilor. si sper sa-i iasa, sper sa devina presedinte, sper sa nu mai deschis TV-ul si sa aud stirea "presedintele basescu a mancat 2 mici si 3 felii de branza alaturi de niste muncitori la autostrada bechtel". mi-au ajuns 5 ani cu carmaciul basescu. avem nevoie de chirurgul oprescu.

  • bebe 5 oct 2009

    Comunistii au ramas in PSD alaturi de tatuca Iliescu , sa-l sustina pe prostanacul Geoana ,mariaoneta partidului , oamenii cu viziune au parasit acest partid care tinde sa redevina PCR si il sustin acum pe unicul candidat capabil sa puna capat framantarilor sociale si politice care distrug acum Romania , Pe independentul Oprescu, omul care nu este manevrat de nici un partid politic.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa