Jobbik îşi face campanie electorală în Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov

Partidul de extremă dreapta Jobbik din Ungaria îşi face campanie electorală în Transilvania, fiind distribuită o publicaţie a formaţiunii în cutiile poştale ale localnicilor, iar luna aceasta sunt programate forumuri publice în mai multe localităţi din judeţele Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov.

841 afișări
Imaginea articolului Jobbik îşi face campanie electorală în Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov

Gabor Vona, liderul Jobbik (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În ultima perioadă, în cutiile poştale din municipiul Sfântu Gheorghe a fost distribuit un ziar de campanie al partidului Jobbik, în care, printre altele, este publicat programul întâlnirilor cu cetăţenii din mai multe localităţi din judeţele Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov.

Potrivit ziarului de campanie al Jobbik, un astfel de forum va avea loc, miercuri seară, la Gheorgheni, judeţul Harghita, iar joi în municipiul Braşov.

În 25 martie, reprezentanţii Jobbik vor organiza un astfel de forum şi la Sfântu Gheorghe şi Baraolt, judeţul Covasna, în 26 martie la Miercurea Ciuc, iar în 27 martie la Târgu Mureş.

Potrivit cotidianului local "Szekely Hirmondo" din judeţul Covasna, reprezentanţii Jobbik au organizat, marţi seară, o întâlnire cu cetăţenii din municipiul Târgu Secuiesc, la eveniment fiind prezent deputatul Szavay Istvan.

Conform sursei citate, la acest forum reprezentanţii Jobbik şi-au prezentat programul electoral, Szavay încurajându-i pe maghiarii cu dublă cetăţenie să participe la alegerile din Ungaria, pe motiv că deciziile de la Budapesta pot influenţa soarta maghiarilor din Transilvania.

În 6 aprilie au loc alegeri parlamentare în Ungaria.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că solicită Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă", a declarat şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici