Joe Biden consideră corect verdictul dat de juraţi în procesul poliţistului Derek Chauvin. Preşedintele american numeşte decizia ”un pas înainte pe calea restabilirii echităţii sociale”

  • Joe Biden este mulţumit de verdictul dat în procesul poliţistului care l-a imobilizat pe George Floyd
  • Preşedintele american consideră recunoaşterea vinovăţiei de către instanţă drept un pas înainte făcut pentru restabilirea echităţii sociale
  • Derek Chauvin a fost găsit vinovat pentru toate acuzaţiile care i se impută în cazul George Floyd
1149 afișări
Imaginea articolului Joe Biden consideră corect verdictul dat de juraţi în procesul poliţistului Derek Chauvin. Preşedintele american numeşte decizia ”un pas înainte pe calea restabilirii echităţii sociale”

Sursa foto: profimedia

Preşedintele Joe Biden a catalogat verdictul dat de juraţi în procesul fostului ofiţer de poliţie din Minneapolis, Derek Chauvin, drept „mult prea rar” şi „insuficient”. Totuşi, Biden îl consideră „un pas înainte pe calea restabilirii echităţii sociale, într-un sistem marcat de rasism la nivel instituţional”.

„A fost o crimă săvârşită în plină zi, sub privirile întregii lumi. Rasismul din sistem este o pată peste sufletul naţiunii noastre", a declarat preşedintele american.

Înainte ca preşedintele Biden să ia cuvântul în cadrul conferinţei de presă, vicepreşedintele Kamala Harris a reacţionat şi ea pe acest caz.

"America are o lungă istorie a rasismului, oamenii de culoare fiind trataţi discriminatoriu. Datorită smartphone-urilor, mulţi americani văd acum nedreptatea rasială pe care oamenii de culoare o cunosc de generaţii”, a declarat Harris.

Biden şi Harris au urmărit împreună rostirea verdictului. Cei doi şi-au arătat telefonic solidaritatea faţă de familia lui George Floyd şi le-au transmis mesaje de încurajare, relatează NBC News.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici