Jose Manuel Barroso, la Timişoara: România este pregătită să devină o ţară membră Schengen

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso spune că România este pregătită să devină membră a Spaţiului Schengen şi că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, chiar dacă acum UE "e mai prudentă sau are suspiciuni".

2648 afișări
Imaginea articolului Jose Manuel Barroso, la Timişoara: România este pregătită să devină o ţară membră Schengen

Jose Manuel Barroso, la Timişoara: România este pregătită să devină o ţară membră Schengen (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

Barroso a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că, deşi nu se mai află într-o poziţie oficială, crede că România este pregătită să devină o ţară membră a Spaţiului Schengen, aspect pe care l-a susţinut şi cât timp a fost preşedintele Comisiei Europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Au fost în acel moment dubii şi am spus atunci că România e mai bine echipată decât alţi membri existenţi. Nu văd niciun motiv să se schimbe situaţia de atunci, mi se pare că România trebuie să fie o ţară membră Schengen. Cred că va creşte securitatea în Europa. Înţeleg că există provocări cu refugiaţii şi atunci Uniunea Europeană e mai prudentă sau are suspiciuni, dar în mod sincer nu vă pot spune clar (dacă România poate deveni membră Schengen - n.r.). Îmi doresc, însă, să se întâmple mai repede", a spus Barroso.

Referindu-se la criza refugiaţilor, Barroso a afirmat că aceasta reprezintă "o provocare importantă" pentru Europa.

"Este şi o criză economică. Ceea ce este în joc nu e doar o problemă economică. Totul s-a întâmplat brusc cu acest flux de migranţi. Astfel au apărut probleme legate de xenofobie. Trebuie să avem curajul să explicăm ce se întâmplă. Cei mai mulţi refugiaţi vin aici pentru că sunt în situaţii disperate. Trebuie să arătăm că suntem umani, pentru că există un război în ţara lor şi noi trebuie să îi primim. Dacă aş fi un tată sirian, aş face toate eforturile să trăiesc în pace. Le cer europenilor să facă acest exerciţiu moral. Acesta este un prim punct, un efort umanitar", a spus Barroso.

El consideră că adevărata problemă o reprezintă grupurile de oameni aduşi de diferite organizaţii ilegale, împotriva cărora Europa trebuie să lupte, deoarece are responsabilitatea să îşi apere graniţele.

Barroso a afirmat că "există trafic de prostituţie, de copii sau de terorism" şi, chiar dacă oamenii trebuie să fie solidari faţă de refugiaţi, în faţa celor care le pun siguranţa în pericol trebuie să fie duri.

"Sunt voci care cred că această problemă pune în dificultate securitatea din Spaţiul Schengen. E fals. Schengen încearcă să rezolve această problemă. Ceea ce trebuie să facem acum e să colaborăm între serviciile secrete. Dacă cineva crede că ar trebui să punem garduri între ţări, mă întreb care e avantajul? Ceea ce trebuie să facem e să creştem gradul de cooperare între serviciile secrete pentru protejarea graniţelor. Cred că vom fi în stare să rezolvăm această problemă, dar am ideile mele. Trebuie să ne adaptăm în mod constant. Cred că vom găsi o soluţie, dar nu cred că soluţia e să ridicăm garduri între ţări. Sunt realist, nu cred că vom avea un serviciu secret comun, dar cooperarea trebuie să fie mai strânsă", a spus Barroso.

Jose Manuel Durao Barroso se află, vineri, la Timişoara, unde a primit din partea Universităţii de Vest titlul de Doctor Honoris Causa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici