- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (03.02.2019, 11:52)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Kelemen îi reaminteşte lui Orban că trebuie să lase loc de bună ziua: Crede că dacă ne înjură şi jigneşte va avea un rezultat mai bun la alegeri
Ludovic Orban face o greşeală strategică fundamentală şi nu înţelege cu cine intră în competiţie electorală pentru europarlamentare, spune preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după declaraţiile de sâmbătă ale liderului liberal. „Îi amintesc o vorbă: trebuie să laşi loc de bună ziua”, adaugă Kelemen.
1971 afișări
Kelemen îi recomandă lui Orban să lase loc de bună ziua: Crede că dacă ne înjură şi jigneşte va avea un rezultat mai bun
Kelemen Hunor a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că are impresia că Ludovic Orban face o greşeală strategică fundamentală şi nu înţelege cu cine intră în competiţie electorală pentru europarlamentare.
Am rămas perplex după declaraţiile preşedintelui PNL, Ludovic Orban, din mai multe motive. În primul rând, nu înţeleg raţiunea pentru care a făcut declaraţia despre UDMR, pentru că noi nu suntem competitori. Dacă mă gândesc într-o perspectivă logică, electorală, noi nu suntem competitorii PNL. Avem interesul comun să avem un rezultat cât mai bun la alegerile europarlamentare ca să întărim fracţiunea PPE în Parlamentul European. Dar am inpresia că el face o greşeală strategică fundamentală, nu înţelege cu cine intră în competiţie electorală. Am impresia că, în mod eronat, crede că dacă pe noi ne înjură, ameninţă şi ne jigneşte, atunci va avea un rezultat mai bun. Sigur, eu nu pot să dau sfaturi pentru nimeni, dar am o vagă impresie că cei cu care el ar trebui să intre în competiţie electorală sunt PSD, USR, PLUS şi celelalte partide”, a spus Kelemen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
STUDIU. Timpul trece, suferința rămâne. Anxietatea pe care o simțiți ar putea fi „doliu pandemic”
-
Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud
-
Reacţii politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
-
Războiul din Ucraina, ziua 790. Ucraina şi SUA au ,,finalizat” acordurile pentru rachetele cu rază lungă de acţiune / Atacuri asupra Kievului din timpul nopţii, respinse / Marea Britanie va propune un ajutor militar majorat pentru Ucraina
Acesta i-a recomandat preşedintelui PNL să citească programul PPE, unde nici jignirile, nici ameninţările nu fac parte din valorile fundamentale.
„Aşa cum nu dau sfaturi, nu primesc lecţii de la nimeni, nici de la Ludovic Orban, nici despre valorile PPE, nici despre ce ar trebui să facem noi. (...) Este adevărat că Ludovic Orban a făcut stagiatura politică în Internaţionala Liberală, la fel cum este adevărat că noi eram de zece ani în PPE când ei au venit de la Internaţionala Liberală. Dar asta nu înseamnă că trebuie să jigneşti pe cei care te-au primit, care te-au îmbrăţişat când ai venit în PPE. Nu am auzit urletele lui Orban când, împreună cu PSD, făcând USL, au dat jos singurul guvern PPE, format din PDL şi UDMR, nu am auzit atunci îngrijorările despre valorile fundamentale şi principiile din programul PPE. Atunci erau importante valorile la care a rămas ataşat Ludovic Orban şi au dat jos Guvernul Ungureanu, din care PDL şi UDMR, membre PPE, au făcut parte”, a spus preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor i-a urat succes lui Ludovic Orban în competiţia electorală din luna mai, deoarece este important ca PNL să trimită cât mai mulţi europarlamentari în PE.
”Dar îi amintesc o vorbă veche, din înţelepciunea poporului: trebuie să laşi loc de bună ziua. Şi pentru ziua de mâine şi pentru cea de poimâine, în politică şi în viaţă. Bănuiesc că toţi suntem de acord că e bine să laşi loc de bună ziua”, a adăugat preşedintele UDMR.
Întrebat dacă UDMR i-a trimis invitaţie liderului PNL pentru a participa la Congresul Uniunii de la Cluj-Napoca din 22 -23 februarie, Kelemen a spus că a fost trimisă invitaţia oficială pe două mailuri.
”Este interesant că toţi ceilalţi au primit, numai dl. Orban nu, de la preşedinte până la ceilalţi lideri de partide. Unii au confirmat, alţii încă nu, dar au primit. Mai trimitem o dată, nu este o problemă, şi îl aşteptăm la congresul nostru aşa cum am făcut de fiecare dată, indiferent cine era liderul PNL”, a precizat Kelemen Hunor.
Ludovic Orban declara, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că UDMR a votat foarte multe proiecte de legi iniţiate de Guvern şi a votat împotrivă la aproape toate moţiunile susţinute de PNL.
“Ceea ce aţi putut constata cu ochii dumneavoastră a fost că până astăzi UDMR a votat foarte multe proiecte de legi iniţiate de Guvern şi a votat împotrivă aproape toate moţiunile, simple, moţiunile de cenzură şi alte amendamente susţinute de PNL. Aşteptăm ca UDMR, ca partid membru în PPE, să revină la o strategie politică conformă cu familia politică din care face parte şi să nu mai gireze un Guvern care face un rău imens României”, spunea Orban.
Acesta sublinia că nu a primit, deocamdată, invitaţie la Congresul UDMR de la Cluj-Napoca din 22-23 februarie.
Citește pe alephnews.ro: Cum poți deveni milionar? Christian Louboutin îți oferă răspunsul
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
Citește pe www.zf.ro: Adevărul de pe stradă: Câte maşini sunt de fapt în Bucureşti.
Citește și: Membru al conducerii PSD: În Comitetului Executiv s-ar putea discuta despre candidatura lui Tăriceanu la prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Aplicația care știe dacă navighezi pe site-uri porno. Părinții și copiii își pot urmări istoricul reciproc
Unul dintre cei mai mari economişti maghiari: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
CANCAN.RO
Sfântul Gheorghe, sărbătoare IMPORTANTĂ pentru români. Ce nu ai voie să faci astăzi. Tradiții și obiceiuri
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe