Kelemen: România a avut un preşedinte hiperactiv, apoi unul care se limitează la dreptul comun

România a avut un preşedinte hiperactiv care a cauzat multe probleme, iar acum are un preşedinte care se limitează doar la dreptul comun, spune liderul UDMR, Kelemen Hunor. „Niciunul dintre aceştia doi nu este destul de bun”, adaugă liderul maghiar.

263 afișări
Imaginea articolului Kelemen: România a avut un preşedinte hiperactiv, apoi unul care se limitează la dreptul comun

Kelemen: România a avut un preşedinte hiperactiv, apoi unul care se limitează la dreptul comun

„E nevoie de mai mult respect în cadrul dialogului româno-maghiar, iar unde este respect apare şi încrederea. Cred despre rolul preşedintelui că trebuie să fie pildă, să schimbe mentalitatea oamenilor. Rolul preşedintelui este mult mai mare. România a avut un preşedinte hiperactiv, care a cauzat multe probleme, iar acum are un preşedinte care se limitează doar la dreptul comun. Niciunul dintre aceştia doi nu este destul de bun. România are nevoie de un preşedinte care să poată readuce în societate respectul, stima şi încrederea şi poate facilita restaurarea lucruilor bune care s-au stricat în ultimii ani”, a afirmat Kelemen.

Potrivit acestuia, o campanie prezidenţială nu trebuie să fie despre persoane, ci despre principii şi valori, despre viitor într-o abordare globală.

În opinia lui Kelemen, viitorul preşedinte ar putea să ceară în următorii 5 ani creşterea cu 15% a suprafeţei forestiere sau să regândească să îşi asume un rol de lider în Balcanii de Vest.

„România şi-a pierdut din ponderea politică în zonă. Degeaba aducem rachete noi în ţară, degeaba facem acest scut de protecţie, dacă pleacă oamenii din ţară şi ţara se goleşte. Avem nevoie de modernizare şi dezvoltare, dacă vrem ca România să fie o ţară modernă, preşedintele trebuie să îşi spună părerea despre cercetare, educaţie, infrastructură. Propunerea noastră naţională e valabilă pentru toată ţara. Trebuie să spunem că nu vrem să luăm nimic de la nimeni, vrem să dezvoltăm, vrem să trăim într-o ţară mai bună, un stat drept, o ţară înţeleaptă care se va transforma într-un stat verde şi va respecta drepturile comunităţilor naţionale. Cerem sprijinul şi votul fiecărui cetăţean”, a afirmat Kelemen Hunor.

La finalul discursului său, Kelemen a primit din partea preşedintelui executiv Porcsalmi Balint, care va fi şeful de campanie al UDMR, o şepcuţă albă cu mesajul „România respect again”.

Kelemen Hunor a mai candidat de două ori la prezidenţiale, prima oară în anul 2009, când a obţinut 3,83% din voturi, şi în 2014, când a obţinut 3,47% din voturi.

Taguri:
kelemen,
preşedinte,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici