Klaus Iohannis a fost reales la conducerea FDGR

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reales, sâmbătă, la conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), 27 dintre cei 28 de delegaţi cu drept de vot exprimându-şi opţiunea în favoarea sa.

27 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a fost reales la conducerea FDGR

Klaus Iohannis a fost reales la conducerea FDGR (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Candidatura lui Iohannis a fost propusă de Consiliul de conducere al formaţiunii, primarul Sibiului fiind singurul candidat înscris în cursa pentru preşedinte.

Iohannis a fost reales în funcţia de preşedinte al FDGR, 27 dintre cei 28 de delegaţi cu drept de vot exprimându-şi opţiunea în favoarea sa.

"Este o onoare pentru mine să conduc în al treilea mandat Forumul German. Îmi propun să realizez în continuare tot ceea ce este necesar pentru a promova interesul minorităţii germane şi să mă implic în rezolvarea problemelor aşa cum apar ele. De exemplu, acuma este foare actuală legea învătământului, dar sunt şi alte probleme care cer implicarea preşedintelui", a afirmat Iohannis.

Primarul Sibiului este preşedintele FDGR din 2002. Potrivit statisticilor oficiale ale formaţiunii, FDGR are 40.000 de membri de etnie germană şi 10.000 de membri simpatizanţi care au alte etnii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici