Klaus Iohannis a participat la recepţia oferită de Donald Trump demnitarilor prezenţi la Adunarea Generală ONU

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia, s-au aflat printre invitaţii preşedintelui SUA, Donald Trump, la recepţia oferită pentru şefii de delegaţii la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care se desfăşoară la New York.

3136 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a participat la recepţia oferită de Donald Trump demnitarilor prezenţi la Adunarea Generală ONU

Klaus ohannis a participat la recepţia oferită de Donald Trump demnitarilor prezenţi la Adunarea Generală ONU (Sursa foto: Facebook)

Klaus Iohannis a postat pe contul său de Facebook o fotografie care-l înfăţişează alături de soţia sa, Carmen, şi de Melania şi Donald Trump, însoţită de comentariul: ”Alături de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la recepţia oferită în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la Adunarea Generală a ONU”.

Preşedintele Iohannis urmează să ţină un discurs în faţa Adunării Generale ONU la ora locală 17.00 (ora 00.00, ora României).

Tot miercuri, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, la New York, cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, căruia i-a prezentat argumentele candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

”Klaus Iohannis a evidenţiat ‎implicarea României în susţinerea procesului demarat de secretarul general ONU privind eficientizarea şi reformarea organizaţiei astfel încât ONU să acţioneze de o manieră mai promptă şi eficientă pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea internaţională. În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de susţinere a misiunilor ONU de menţinere a păcii. Preşedintele României a prezentat, de asemenea, argumentele candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul de Securitate ONU”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici