Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, prin care se înfiinţează Avocatul Copilului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului.

342 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

„Domeniul privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului este coordonat de un adjunct al avocatului Poporului, denumit în continuare Avocatul Copilului. Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor”, se arată în textul legislativ.

Senatul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului în 11 decembrie 2017, în calitate de for decizional.

Membrii Guvernului au adoptat, în 11 octombrie, proiectul de lege care modifică şi completează Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului şi dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului.

„Până acum, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii şi persoanele cu handicap. Noua structură va putea primi şi soluţiona plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora faţă de instituţii publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituţiile publice reclamate”, transmitea Guvernul.

De asemenea, Avocatul Copilului va avea ca atribuţie realizarea de studii şi evaluări privind gradul în care autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, dar şi specialiştii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.

Pentru funcţionarea Avocatului Copilului vor fi înfiinţate 18 noi posturi, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului şi câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele şi cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.

„Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de ţară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituţia Avocatului Poporului este organizată şi funcţionează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituţiile naţionale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea şi protecţia drepturilor omului”, precizeaza sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici