Klaus Iohannis anunţă când se va vaccina anti COVID-19. Poziţia preşedintelui faţă de situaţia din SUA

  • Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că va fi vaccinat public vineri, 15 ianuarie.
  • Cu privire la cazul fostului ministru Costel Alexe, preşedintele spune că persoanele urmărite penal „nu au ce căuta în funcţii publice”.
  • Klaus Iohannis: Nu susţin introducerea unui certificat european pentru cei vaccinaţi.
  • Preşedintele susţine că democraţia americană este solidă şi va trece de această etapă, după violenţele care au avut loc la Capitoliu.
2677 afișări

Când se vaccinează Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare. El spune că ar fi dat un mesaj greşit dacă ”s-ar fi băgat în faţă”, ar fi dat un mesaj greşit.

„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învăţământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidităţi, a celor peste 65 de ani şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernului aşa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, precizează preşedintele Klaus Iohannis.

El spune că, pentru că nu s-a vaccinat până în prezent, nu a produs nicio neîncredere.

„Dimpotrivă, decizia a fost să fie vaccinat tot personalul medical. Prima etapă se încheie cu prima doză de vaccinare. Nu am dorit nici eu, nici premierul, să zic asa, cu ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost mesajul greşit”, conchide şeful statului.

Iohannis, întrebat de cazul Alexe: Am spus dintotdeauna că penalii nu au ce căuta în funcţii publice

„Sincer, eu cred ca această discuţie trebuia să aibă loc de mult şi să fie mult mai scurtă. Eu am spus dintotdeauna că persoanele urmărite penal, sau cum le-am spus penali, nu au ce căuta în funcţii publice. Nu ştiu dacă PNL trebuia să discute mai repede sau mai încet despre aceste chestiuni, însă dacă domnul Alexe va fi cercetat penal atunci cu siguranţă eu m-aş aştepta cel puţin să se autosuspende din funcţiile pe care le deţine, până când se clarifică cu siguranţă aceste aspecte”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îi retragă sprijinul, şeful statului a răspuns: „Se poate teoretic, dar e o decizie de partid, în care nu m-aş amesteca”.

DNA a anunţat săptămâna trecută că a început urmărirea penală faţă de Costel Alexe. Fostul ministru e suspectat că a cerut şi primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei. Tabla provenea de la un depozit neînchis, pentru care România a fost condamnată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Klaus Iohannis: Nu susţin introducerea unui certificat european pentru cei vaccinaţi

Ideea unui certificat de vaccinat la nivel european, măsură sugerată de Grecia, nu este o idee bună, pentru că ar crea un cadru discriminatoriu, a declarat la conferinţa de presă de marţi preşedintele Klaus Iohannis.

Un astfel de certificat ar trebui folosit pentru motive medicale, a spus preşedintele, dar nu pentru a împărţi populaţia Europei în cei ce au fost vaccinaţi şi cei ce nu au fost vaccinaţi.

În context, preşedintele a apreciat drept un succes caampania de vaccinare din România.

Preşedintele spune că România se află pe locul 8 la nivel european în materie de vaccinare, ceea ce nu este rău.

Iohannis: E trist ce s-a întâmplat la Capitoliu. Democraţia americană e solidă

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că democraţia americană este solidă şi va trece de această etapă, după violenţele care au avut loc la Capitoliu. Şeful statului spune că după preluarea mandatului de către noua administraţie parteneriatul strategic trebuie consolidat.

„Democraţia americană este una foarte solidă şi va trece şi de această etapă. Este trist ce s-a întâmplat la Capitoliu, însă noua administraţie îşi va prelua efectiv atribuţiile”, a spus marţi seara Klaus Iohannis.

Acesta susţine că se va implica, atât el, cât şi noul Guvern, în consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.

„Eu sunt hotărât să mă implic pentru a duce parteneriatul strategic mai departe, să-l consolidăm şi să-l facem mai funcţional, mai eficient şi mai vizibil. Avem nevoie în continuare nevoie de contacte politice foarte bune, avem nevoie de colaborarea pe securitate şi pe NATO şi avem nevoie de colaborare în plan economic”, a mai spus Iohannis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici