Klaus Iohannis o primeşte în vizită oficială pe Maia Sandu. Ce vor discuta cei doi

Preşedintele României, Klaus Iohannis, primeşte marţi, la Palatul Cotroceni, vizita preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Este prima vizită oficială a Maiei Sandu în România, după alegerile anticipate din 11 iulie. Invitaţia a fost făcută de preşedintele României.

1114 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis o primeşte în vizită oficială pe Maia Sandu. Ce vor discuta cei doi

Vizita preşedintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează Maia Sandu după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 şi are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, transmite, sâmbătă, Administraţia Prezidenţială.

„Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021. Consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, şi să aducă beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat se vor concentra pe măsurile de susţinere aprofundată de către România a proceselor de modernizare şi de implementare a reformelor democratice promovate de preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova, precum şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici