Kovesi, despre proiectul privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti: Ar ajuta condamnaţii

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că proiectul privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti în baza deciziilor CCR nu este binevenit pentru sistemul judiciar şi ar ajuta cel mult persoanele condamnate.

595 afișări
Imaginea articolului Kovesi, despre proiectul privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti: Ar ajuta condamnaţii

Kovesi, despre proiectul privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti: Ar ajuta condamnaţii

“O astfel de modificare, dacă ar fi adoptată, n-ar veni să ajute instituţiile judiciare sau pe magistraţi. Cel mult ar putea ajuta persoanele condamnate deja şi care ar putea, odată adoptat acest proiect, să invoce acest text de lege pentru a anula toate hotărârile judecătoreşti rămase definitive, ceea ce nu e un lucru pozitiv”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la postul public de televiziune.

Kovesi a mai declarat că proiectul nu este binevenit pentru sistemul judiciar.

Dezbaterea proiectului de lege privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti în baza deciziilor CCR a fost amânată marţi în Comisia juridică a Senatului, din lipsă de cvorum. Discuţiile ar urma să fie reprogramate pentru săptămâna viitoare. Pe agenda comisiei figura o propunere legislativă UDMR potrivit căreia hotărârile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept.

Iniţiativa de modificare a Legii de organizare a CCR, semnată de deputaţii UDMR Marton Arpad şi Seres Denes, a trecut de Camera Deputaţilor prin aprobare tacită şi a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ şi de Guvern.
Deputatul UDMR Seres Deneş, unul dintre iniţiatorii proiectului, a delarat pentru MEDIAFAX că acesta ar putea fi aplicat şi celor care au fost condamnaţi pe baza interceptărilor. Cei doi deputaţi UDMR susţin, în expunerea de motive, că scopul propunerii este acela de a urgenta punerea în acord a legislaţiei cu deciziile judecătorilor CCR, iar "pe de altă parte introduce o prevedere clară a nulităţii absolute a deciziilor luate prin desconsiderarea deciziei CCR, protejând astfel cetăţeanul de posibile neglijenţe sau abuzuri ale unor magistraţi".

Proiectul ar urma să intre în dezbatere în contextul recentei decizii a CCR privind interceptările în dosarele penale, dar şi a deciziei CCR privind imposibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti definitive.

CCR a declarat neconstituţional alineatul din Codul de procedură penală care permitea revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, în cazul în care acestea s-au întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată ulterior neconstituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici