Lakatos, despre plângerea penală a Monicăi Ridzi: Umoristic, e moda toamnei 2009

Deputatul UDMR Lakatos Petru a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că plângerea penală a fostului ministru Monica Iacob Ridzi ar putea fi caracterizată, privind umoristic, ca moda toamnei 2009, o adevărată "epidemie" în rândul politicienilor.

Lakatos, despre plângerea penală a Monicăi Ridzi: Umoristic, e moda toamnei 2009 (Imagine: Mediafax Foto/Bogdan Stamatin)

"Dacă ar fi să iau latura umoristică, atunci aş spune că este vorba de moda toamnei 2009 şi că aceste denunţuri au ajuns să fie o epidemie în rândul politicienilor", a spus deputatul UDMR.

Referidu-se la acuzaţiile fostului ministru al Tineretului la adresa membrilor comisiei parlamentare de anchetă, privind "încercarea de a determina mărturia mincinoasă", Lakatos Petru a spus că, la fiecare audiere în comisii, preşedintele comisiei sau cine conducea comisia, anunţa foarte clar şi atrăgea atenţia persoanelor că ceea ce spun trebuie să corespundă adevărului şi în cazul în care nu spun adevărul, acest lucru atrage după sine răspunderea juridică a persoanei respective.

"Dacă acest lucru se interpretează ca şi şantaj şi presiune, îmi pare rău, atunci mă îndoiesc de capacitatea de a interpreta textul legii a oricărei persoane, dacă interpretează acest lucru ca o presiune asupra celor care au fost audiaţi", a spus deputatul UDMR.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a făcut plângere penală la Parchetul instanţei supreme faţă de membrii Comisiei de anchetă privind organizarea "Zilei Tineretului", pe care îi acuză de abuz în serviciu şi încercare de a determina mărturia mincinoasă.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
LAKATOS ,
RIDZI ,
plângere penală ,
comisie de anchetă ,
politică ,
instanţă ,
acuzaţii
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa