Laszlo Tokes demisionează din UDMR reclamând practica Uniunii bazată pe interese obscure de partid

Laszlo Tokes îşi anunţă demisia din UDMR, reclamând poziţia permisivă a Uniunii privind investiţia de la Roşia Montană, comportamentul unor deputaţi UDMR ce încearcă să zădărnicească activitatea ANI, participarea UDMR la guvernare de dragul puterii şi "practica bazată pe interese obscure de partid".

1206 afișări
Imaginea articolului Laszlo Tokes demisionează din UDMR reclamând practica Uniunii bazată pe interese obscure de partid

Laszlo Tokes (Imagine: Raul Stef/Mediafax foto)

Într-un comunicat de presă transmis luni dimineaţă, europarlamentarul Laszlo Tokes afirmă că, în calitate de iniţiator al deciziei Parlamentului European de a interzice mineritul pe bază de cianuri, nu poate accepta "poziţia permisivă" a UDMR cu privire la investiţia de la Roşia Montană, "investiţie pe care o chiar sprijină".

"Pentru mine a devenit o problemă din ce în ce mai stânjenitoare să răspund, pe holurile Parlamentului din Bruxelles, întrebărilor unor colegi îngrijoraţi care doresc să afle acum, totuşi, ce se întâmplă în România. Nu prea pot să spun nici că firma canadiană ne-a cumpărat miniştrii...", arată Tokes.

El mai spune că unul dintre motivele pentru care România, care a aderat în 2007 la Uniunea Europeană, nu a fost nici acum acceptată în Spaţiul Schengen este "corupţia atotcuprinzătoare".

"Este o situaţie inacceptabilă nu doar pentru mine, ci şi pentru întreaga noastră comunitate maghiară din Transilvania, ruşinată de comportamentul unor deputaţi UDMR care depun toate eforturile pentru a zădărnici activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de verificare a averilor demnitarilor sau pe cea a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie", mai spune Laszlo Tokes.

El mai arată că nu a fost de acord niciodată cu participarea UDMR la guvernare necondiţionat, "doar de dragul puterii".

"Motivaţi de setea de putere, liderii UDMR au sacrificat universitatea noastră de stat maghiară, au preschimbat dezideratul autonomiei în posturi de directori şi prefecţi şi sunt pregătiţi să dea, pe bani mărunţi, comorile naturale ale Ardealului. Fiind la guvernare de atâta timp, poartă o bună parte din responsabilitate pentru falimentarea ţării, iar nota de plată au lăsat-o în cârca poporului: în loc de creare de locuri de muncă am primit măsuri de austeritate şi doar un împrumut extern de peste 30 de miliarde de euro menţine România pe linia de plutire", mai susţine europarlamentarul.

Totodată, el respinge practica UDMR "bazată pe interese obscure de partid, de excludere şi de dezbinare a comunităţii maghiare din România".

"După ce a pus mâna pe toate fondurile publice destinate comunităţii şi apoi le-a distribuit aproape în exclusivitate pentru finanţarea propriilor interese, în 2012 UDMR a ajuns să pună arbitrar monopol partinic şi pe sărbătorile noastre naţionale, pe statuile noastre şi pe locurile noastre simbolice. Am convingerea că nu maghiarii din Transilvania există datorită UDMR, ci fix invers: atât partidele noastre maghiare din Transilvania, cât şi demnitarii lor aleşi trebuie să slujească întotdeauna întreaga comunitate", adaugă europarlamentarul Laszlo Tokes.

Tokes Laszlo, episcop reformat de Piatra Craiului, a fost unul dintre iniţiatorii revoluţiei din decembrie 1989 de la Timişoara. După revoluţie, în anul 1990, a făcut parte pentru scurt timp din Frontul Salvării Naţionale (FSN) şi şi-a început activitatea politică în calitate de membru al UDMR.

În 1990 a fost ales preşedinte de onoare al UDMR, post deţinut până în 2003, când a devenit preşedinte al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT).

La alegerile pentru Parlamentul European din 2007, Tokes a candidat ca independent şi a fost ales eurodeputat, iar în 2009 a candidat pe primul loc pe lista comună a UDMR şi CNMT, numită "Lista Solidarităţii" pentru Parlamentul European, fiind ales eurodeputat. El a fost ales apoi vicepreşedinte al PE.

Tokes este unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai autonomiei Ţinutului Secuiesc şi s-a evidenţiat prin discursuri radicale, intrând în contradicţie cu politica moderată a UDMR pe această temă. "O microregiune de talia Kosovo este şi Secuimea. Kosovo şi-a dobândit independenţa, de ce nu ar putea şi Secuimea să aibă autonomie? Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan", arăta Tokes în 2010 la Universitatea de Vară "Tusvanyos”.

Într-un alt discurs, acesta spunea că susţine "dezideratul pentru autonomia maghiarilor din România, inclusiv autonomie teritorială pentru secuime".

Tokes a primit, în anul 1999, Marea Cruce a Ordinului Republicii Ungare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici