Lavrov, noi acuze la adresa Statelor Unite

  • Oficialul rus continuă încercarea de a discredita cea mai mare putere a lumii.
  • SUA încearcă să-şi impună dominaţia în fiecare colţ al lumii, acuză ministrul rus de Externe.
  • Încercarea de a „controla” lumea nu are însă succes, dar „reflectă politica de la Washington”, a declarat Lavrov vineri.
11423 afișări
Imaginea articolului Lavrov, noi acuze la adresa Statelor Unite
În timpul discuţiilor cu omologul său chinez, Wang YI, Serghei Lavrov a făcut referire la „politica ce nu ţine cont de legi a colegilor din SUA, care caută să-şi impună dominaţia” întruna şi în cât mai multe regiuni de pe glob.
 
„Oricine este atent la ce face SUA poate observa lipsa de seriozitate a politicii, o politică a nepăsării vizavi de criza produsă de către Statele Unite. Nu, americanii au deschis calea de distrugere a oricărei forme de autosuficienţă”, crede Lavrov, conform TASS, nescăpând ocazia de a aduce situaţia Ucrainei în discuţie, pe aceeaşi linie manipulatoare.
 
„Este şi cazul Ucrainei, pe care au încercat să o transforme într-o ameninţare la adresa Federaţiei Ruse, ignorând politicile rasiste ale regimului de la Kiev, care încearcă să elimine toate elemente ruseşti. Totodată, este şi cazul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan, când SUA a ignorat principiile pe care public le declară”, mai spune ministrul rus.
 
Cei doi diplomaţi au discutat în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, vineri. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici