Lăzăroiu: Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu, fiind lider influent în PNL; punţile cu Antonescu, rupte

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, miercuri, la Realitatea FM, că Traian Băsescu l-a sunat pe Călin Popescu Tăriceanu deoarece este un "lider influent în PNL" şi că, din cauza atitudinii preşedintelui liberal, s-au rupt toate punţile de comunicare cu Crin Antonescu.

19 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu, fiind lider influent în PNL; punţile cu Antonescu, rupte

Lăzăroiu: Băsescu l-a sunat pe Tăriceanu, fiind lider influent în PNL; punţile cu Antonescu, rupte

"Eu cred că Crin Antonescu, chiar dacă e preşedintele PNL, a luat foarte multe decizii între cele două tururi de scrutin - sigur, având o oarecare libertate din partea partidului pe care îl conduce - dar a luat multe decizii care pentru noi au fost greu de înţeles, începând cu acea alianţă cu PSD", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

El a adăugat că preşedinte al PNL este Crin Antonescu, dar că acesta a fost vehement între cele două tururi împotriva lui Traian Băsescu.

"A spus că votul lui şi votul partidului trebuie să fie împotriva lui Traian Băsescu. În condiţiile astea, s-au rupt toate punţile de comunicare. De altfel, şi după ce a fost evident că, după numărarea voturilor, Traian Băsescu a fost câştigătorul alegerilor, Crin Antonescu a păstrat aceeaşi linie. Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă nu mai e preşedintele partidului, rămâne un lider influent în PNL", a mai spus Lăzăroiu.

Întrebat despre condiţia pusă de Crin Antonescu pentru ca PNL să participe la negocieri cu PDL în privinţa formării viitorului Guvern, respectiv prim-ministru liberal, consilierul prezidenţial a catalogat-o drept "lipsă de bun simţ".

"Eu cred că modul în care a pus problema denotă cel puţin lipsă de bun simţ. Nu poţi să spui: «Daţi-ne totul ca să discutăm cu voi». Asta a fost, sigur, una din formulele probabil retorice ale lui Crin Antonescu, cu care ne-a obişnuit în campanie. Campania s-a terminat în momentul ăsta şi partidele chiar ar trebui să se aşeze la masă şi să negocieze, dar Crin Antonescu nu pare să fi observat sfârşitul campaniei", a menţionat Lăzăroiu.

Totodată, Sebastian Lăzăroiu a mai spus că viitorul Guvern va trebui să fie format în jurul PDL, nu al PNL, deoarece "niciun partid care are cel mai mare număr de mandate în Parlament nu va accepta ca un partid pe jumătate să ia funcţia de premier". El a adăugat că nu crede că PSD va face parte din viitorul Cabinet

"Sigur că în jurul PDL trebuie construit acest Guvern. Faptul că preşedintele a dat un telefon unui lider influent în PNL a fost un semnal de deschidere, pe care, de altfel, l-a dat public pe parcursul campaniei electorale. Preşedintele îşi doreşte în mod evident ca PNL să facă parte din acest Guvern, să fie un Guvern de dreapta. Mulţi lideri din PDL îşi doresc asta, din câte ştiu eu. (...) Cred că PSD are nevoie de o perioadă de opoziţie, măcar pâna la alegerile următoare. Sigur, acolo trebuie şi clarificări interne. E foarte complicat să aduci un partid care tocmai a eşuat, în care vor fi vendete politice, să-l aduci la guvernare", a mai spus Sebastian Lăzăroiu.

Totodată, el a apreciat că este posibil ca lista propusă de Negoiţă să fie "reconstruită" pe baza negocierilor din aceste zile.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că ar fi nejustificată graba din partea liderilor liberali privind luarea deciziilor în acest moment, menţionând necesitatea unei soluţii politice care să nu se bazeze exclusiv pe "ura împotriva lui Băsescu", dar şi că PNL nu trebuie să fie "căţeluş al PSD".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici