Lăzăroiu, despre revocarea lui Geoană de la Senat: Mi s-a părut de la început un demers ciudat
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri, la realitatea.net, că demersul senatorilor PDL de a-l revoca din funcţie pe Mircea Geoană i s-a părut de la început ciudat şi a arătat că această acţiune era imposibilă pentru că Opoziţia are majoritate în Biroul Permanent al Senatului.
"Mi s-a părut de la început un demers ciudat, pentru că, în mod evident, strategia pe proceduri proiectată de PDL şi independenţi nu putea să aducă nimic bun", a spus el, precizând că într-o astfel de strategie politică era posibil să existe un obiectiv real şi unul mascat.
"Era posibil ca cei de acolo să nu îşi dorească să îl dea jos pe Mircea Geoană, ci să îl sperie şi să îl facă să respecte Regulamentul. Sau, pur şi simplu, urmăreau un obiectiv de imagine", a arătat Lăzăroiu la realitatea.net.
El a mai afirmat că nu îşi imaginează că obiectivul
senatorilor PDL era "să îl dea jos" pe Mircea Geoană, pentru că era
imposibil, nu pentru că spune Curtea Constituţională, ci pentru că
Opoziţia are majoritate în Biroul Permanent.
Potrivit lui Lăzăroiu, de la început putea cineva să îşi
dea seama, pe baza procedurilor, că se va ajunge să se spună că PDL
blochează activitatea legislativă a Senatului, pentru că
PDL votează împotriva ordinii de zi.
"Această percepţie rămâne, că PDL împiedică desfăşurarea activităţii Senatului" a mai spus Lăzăroiu.
Liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş, a anunţat, miercuri, în plen, că PDL dă un răgaz rezonabil preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a se adresa Curţii Constituţionale, astfel încât Senatul să îşi poată continua activitatea de legiferare.
Traian Igaş a anunţat că liderii de grupuri au avut o întâlnire şi au ajuns la o concluzie finală, respectiv că PDL doreşte să legifereze, "doreşte să aibă o activitate intensă în Senat şi să nu se ducă într-o altă zonă".
-
Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii
Social astăzi, 14:03
Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături. citeşte tot
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot





Foarte frumos ca ati citat realitatea.net, dar link, link stiti sa dati?