Lăzăroiu: Majoritatea aderenţilor fundaţiei "Mişcarea Populară" vor înfiinţarea unui partid politic

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat, vineri, la Craiova, într-o conferinţă de presă, cei mai mulţi dintre aderenţii fundaţiei "Mişcarea Populară" vor să rămână fundaţia, dar să fie înfiinţat şi un partid politic cu acelaşi nume.

670 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Majoritatea aderenţilor fundaţiei "Mişcarea Populară" vor înfiinţarea unui partid politic

Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Adrian Staicoviciu/Mediafax Foto)

Lăzărou a amintit, cu ocazia lansării filialei doljene a fundaţiei "Mişcarea Populară", că a fost demarat pe site-ul fundaţiei un proces de consultare a celor 6.000 de aderenţi în privinţa înfiinţării unui partid politic.

"Acest proces de consultare se încheie în această noapte. Până acum, majoritatea celor care şi-au exprimat opţiunile vor să rămână fundaţia «Mişcarea Populară» şi să înfiinţeze un partid cu acelaşi nume. Asta ştim în acest moment şi aşteptăm să se încheie votul în această noapte. Vom anunţa rezultatul, după care vom lua decizia referitoare la paşii pe care urmează să îi facem, dar în acest moment se pare că o majoritate largă se îndreaptă către fundaţie şi partid politic", a spus Sebastian Lăzăroiu.

El a mai precizat că, dacă în urma procesului de consultare, care se va încheia vineri, la ora 23.59, rezultatul va fi în favoarea înfiinţării unui partid, atunci se vor face demersuri pentru a înfiinţa cât mai repede formaţiunea politică.

Lăzăroiu a mai spus că încă de la început fundaţia "Mişcarea Populară" a avut obiective politice.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat că partidul pe care l-ar înfiinţa Fundaţia Mişcarea Populară îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta, fiind deschis către oameni din alte formaţiuni, inclusiv din PDL, care, în opinia acestuia, ar putea să nu mai existe în 2015.

"Eu cred că ar trebui să fim foarte selectivi cu oamenii din actualele partide. Sunt oameni de calitate şi în partidele actuale. Sigur, fiind un partid de centru-dreapta, va fi deschis mai mult spre oameni care vin din partide de centru-dreapta, dar nu orice oameni, pentru că asta a fost intenţia noastră de la început, să facem o selecţie şi să găsim oameni valoroşi, idei valoroase şi putem găsi asta în actualele partide de centru-dreapta. Inclusiv la PDL. Dar dacă deschizi uşa şi o să intre toată lumea, o să fie un nou PDL, ceea ce nu cred că-şi doreşte nimeni", a afirmat Lăzăroiu marţi, la RFI.

Totodată, întrebat cine de la PDL are uşa deschisă în noul partid, Lăzăroiu a arătat că sunt mai multe nume "de valoare", dar nu neapărat printre democrat-liberalii cu notorietate, ci din organizaţiile de tineret şi din eşaloanele doi-trei ale formaţiunii.

De asemenea, consilierul prezidenţial a arătat că acest nou partid îşi va dori alianţe cu partide de dreapta, însă întrebat dacă prin acestea s-ar număra şi PDL, Lăzăroiu a răspuns că este o situaţie ipotetică, având în vedere că PDL s-ar putea nici să nu mai existe în 2016.

"Vorbim de o situaţie ipotetică. Aliat când, înainte de alegeri, după alegeri? Eu zic că alianţele sunt utile când se fac pentru guvernare şi după alegeri, în funcţie de ce a votat electoratul. S-ar putea nici să nu mai existe PDL până în 2016, aşa că vorbim ipotetic", a spus el.

Lăzăroiu a mai susţinut că noul partid ar trebui să evite alianţele eterogene, cu partide care nu sunt de dreapta.

"În mod evident, acest partid, Mişcarea Populară, îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta. Nici PSD, nici PNL nu sunt partide de dreapta. A, că sunt părţi din zona liberală, din zona PNL, care şi-au păstrat în ciuda alianţei cu PSD, orientarea de centru-dreapta, asta e o chestiune adevărată, dar şi PNL şi PSD sunt partide de stânga şi, după cum se vede, e bine să eviţi alianţele astea eterogene în care vine şi stânga şi dreapta şi nu mai ştii care din ce familie face parte", a mai spus consilierul prezidenţial.

Fundaţia Mişcarea Populară a informat marţi că a iniţiat consultarea aderenţilor cu privire la oportunitatea înfiinţării unui partid politic care să susţină proiectele lansate de fundaţie şi care să preia numele acesteia. Aderenţii sunt invitaţi să trimită răspunsurile lor până vineri, 24 mai, la miezul nopţii, formularul de consultare fiind disponibil pe site-ul Mişcării Populare.

Sebastian Lăzăroiu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că este posibil să apară în perioada următoare un grup parlamentar desprins din PDL, existând discuţii în acest sens în interiorul PDL, dar că nu ştie "câţi oameni sunt şi cine face parte".

Consilierul prezidenţial Gabriel Berca a declarat săptămâna trecută că Partidul Popular, care va aduna nemulţumiţii din PDL, va apărea "foarte repede", fiind necesară şi constituirea unui grup parlamentar al noii formaţiuni.

Presa a relatat, în ultimele zile, că Partidul Popular ar avea congres în 25 mai şi că o serie de parlamentari PDL, în frunte cu Elena Udrea, dar şi membrii Forţei Civice şi cei ai Fundaţiei Mişcarea Populară ar urma să se înscrie în acest partid.

Între parlamentarii PDL care ar urma să treacă la Partidul Popular, presa i-a nominalizat şi pe Florin Popescu şi Eugen Tomac. De asemenea, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon ar urma să se alăture acestei formaţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici