Legea construcţiilor, modificată: Necesitatea avizelor privind protecţia sănătăţii populaţiei, printre procedurile eliminate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, legea care prevede eliminarea pentru anumite categorii de lucrări, a avizelor, a necesităţii emiterii avizelor privind protecţia sănătăţii populaţiei sau avizele Comisiei Tehnice de Circulaţie.

2237 afișări
Imaginea articolului Legea construcţiilor, modificată: Necesitatea avizelor privind protecţia sănătăţii populaţiei, printre procedurile eliminate

Legea privind eliminarea unor avize pentru unele categorii de construcţii a fost promulgată

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.50/1991. Propunerea prevede, printre altele, că nu este necesară, pentru anumite categorii de lucrări, emiterea avizelor de către serviciile deconcentrate ale autorităţilor centrale privind protecţia sănătăţii populaţiei, autoritatea competentă pentru protecţia mediului, Comisia Tehnică de Circulaţie şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română. De asemenea, se propune, în cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean/al primarului/al primarului general al municipiului Bucureşti, constituirea şi funcţionarea unei structuri de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi executării lucrărilor de construcţii, în vederea asigurării nivelului de competenţă tehnică necesar pentru emiterea, în condiţiile legii, a certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire”, prevede raportul favorabil dat de Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică din Parlament.

Legea iniţiată de către deputatul liberal Florin Roman completează Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, astfel:

„-Emiterea avizului serviciilor deconcentrate ale autorităţilor centrale privind protecţia sănătăţii populaţiei nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări decât în situaţiile speciale de derogare de la normele în vigoare prevăzute de lege în care este necesar un studiu de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei: a) construirea, reabilitarea, extinderea şi consolidarea de locuinţe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodăreşti; c) construirea de împrejmuiri.
- Emiterea actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului nu este necesară pentru următoarele categorii de lucrări: a) construirea de locuinţe unifamiliale; b) construirea de anexe gospodăreşti, cu excepţia celor utilizate pentru creşterea animalelor; 2 c) consolidări ale imobilelor existente; d) construirea de împrejmuiri; e) dezmembrări, comasări de terenuri.
- Emiterea avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie nu este necesară pentru locuinţele unifamiliale situate pe străzi de categoria II şi III şi care nu sunt în zona de intersecţie cu sens giratoriu”, prevede completarea adusă articolului 5.

Totodată, legea promulgată sâmbătă de şeful statului prevede că „Avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism trebuie să se refere strict la tipul de lucrări necesare realizării construcţiilor, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic şi legal în raport cu obiectul acesteia.”

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege iniţiat de Florin Roman pe 15 octombrie 2019.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici