Legea educaţiei a fost semnată de Roberta Anastase şi vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş

Legea educaţiei naţionale a fost semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi de vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş şi a fost depusă la Secretariatele Generale ale celor două Camere, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.

53 afișări
Imaginea articolului Legea educaţiei a fost semnată de Roberta Anastase şi vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş

Legea educaţiei a fost semnată de Roberta Anastase şi vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş (PDL), care a anunţat în plenul Parlamentului că legea a fost semnată, fără a preciza însă de cine, a menţionat că cei interesaţi îşi pot exercita dreptul de sesizare a Curţii în termen de două zile.

După încheierea şedinţei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat că actul normativ a fost semnat de ea şi de vicepreşedintele Senatului Alexandru Pereş.

"A fost semnată (n.r. - Legea educaţiei) de cei care au condus şedinţa, aşa se face întotdeauna ca procedură", a spus ea.

Şedinţa de plen reunit a fost prezidată de preşedintele Camerei Roberta Anastase, fiind asistată, din partea Senatului, de vicepreşedintele Alexandru Pereş.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a participat, marţi, la şedinţa comună a Parlamentului, dar nu s-a aşezat la prezidiu, alături de preşedintele Camerei, Roberta Anastase, ci în sala de plen, pe locurile rezervate grupului PSD. El nu a fost prezent la începutul şedinţei de plen.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici