Legea, încălcată chiar de parlamentari: fără mască în incinta Parlamentului

  • Aleşii nu poartă mască în Parlament, deşi sunt obligaţi prin lege
  • Tocmai aceia care au reglementat această măsură nu o respectă
  • Măştile de protecţie apar miraculos la vederea camerelor de filmat sau nu mai apar deloc
330 afișări
Imaginea articolului Legea, încălcată chiar de parlamentari: fără mască în incinta Parlamentului

Legea, încălcată chiar de unii parlamentari: fără mască în incinta Parlamentului

Românii sunt obligaţi să poarte măşti, însă aleşii fentează legea. Masca este un accesoriu opţional la Camera Deputaţilor, deşi legea făcută chiar de parlamentari îi obligă să o poarte.

Culmea, tocmai cei mai vehemenţi susţinători ai purtării măştii de protecţie nu respectă această regulă. La vederea presei, deputatul liberal Marilen Pirtea a scos o mască nou nouţă cu care şi-a acoperit nasul şi gura.

Întrebată de reporterul MEDIAFAX de ce nu purta mască atunci când a intrat în Parlament, acesta a răspuns: „Dar de unde ştiţi că nu aveam mască? Sunt de la ora 10 aici”. 

Deputatul susţine că a schimbat o mască veche cu una nouă şi acesta este motivul pentru care nu avea mască pe holul Parlamentului.

„Tocmai că am schimbat-o pe cealaltă cu una nouă, nu pot să o port mai multe ore”, a explicat Pirtea. 

Pe lângă faptul că nu poartă mască, deputaţii nu respectă nici distanţarea socială.

Sunt însă şi deputaţi care respectă măsurile de protecţie în spaţiile înschise.

Masca este obligatorie în orice spaţiu închis, începând cu data de 15 mai, iar Palatul Parlamentului nu poate fi exceptat de la această regulă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici