Legea pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei a primit raport de adoptare. Deputaţii votează miercuri proiectul

Proiectul prin care poliţistul este îndreptăţit să folosească mijloace de constrângere prin forţă fizică sau neletale pentru imobilizare, în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, a primit raport de adoptare în Comisiile juridică şi de apărare ale Camerei. Deputaţii îl vor vota miercuri.

2397 afișări
Imaginea articolului Legea pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei a primit raport de adoptare. Deputaţii votează miercuri proiectul

Legea pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei, raport de adoptare. Deputaţii votează miercuri proiectul

Comisia Juridică, de disciplină şi imunităţi şi cea pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din Camera Deputaţilor, au adoptat, cu 23 de voturi "pentru", un raport comun de adoptare a legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Actul normativ, cu amendamente, va intra, miercuri, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Proiectul de lege a fost iniţiat de ministrul de Interne Carmen Dan şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.

Printre amendamentele adoptate include şi prevederea prin care poliţistul poate aplica "procedee de autoapărare sau imobilizare, cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe şi de foc, mijloace adecvate".

Un alt amendament al UDMR, adoptat de comisiile reunite, este cel care vizează faptul că poliţistul ar obligaţia ca persoana pe care o încătuşează să îi fie acoperită faţa.

„Poliţistul este obligat să permită persoanei aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare”, prevede amendamentul UDMR, adoptat marţi de comisii.

Totodată, alt amendament, depus de deputatul UDMR Marton Arpad, prevede că pentru pagubele produse prin faptele poliţistului de frontieră "se angajează răspunderea statului". În forma adoptată de Senat, statul nu era obligat să răspundă pentru pagubele create.

PSD a eliminat prevederea adoptată de Senat prin care organele legii să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri şi pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spaţii închise cu scopul de a scoate persoana urmărită.

O altă modificare la legea adoptată de Senat este şi cea prin care poliţistul este constrâns să efectueze controlul corporal numai în scopul confiscării bunurilor interzise la deţinere pentru probe, a armelor, printre altele.

De asemenea, poliţiştii vor fi constrânşi să efectueze legitimarea numai în cazurile în care persoanele sunt suspectate de încălcarea legii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici