Liderii a 18 organizaţii PSD din Arad au fost demişi
Preşedinţii a 18 organizaţii PSD din judeţul Arad au fost demişi, în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare, în timp ce preşedintele organizaţiei municipale Arad s-a retras din funcţie.
Preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, care este şi secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat, duminică, într-o conferinţă, că organizaţiile din 30 de localităţi arădene sunt în proces de reorganizare, iar la 18 dintre ele preşedinţii au fost demişi deja.
Lazăr a afirmat că inclusiv preşedintele organizaţiei municipale Arad, deputatul Ciprian Luca, şi-a anunţat, la o şedinţă a Comitetului Executiv care a avut loc sâmbătă, retragerea din funcţie, fiind nemulţumit de rezultatele obţinute de organizaţia sa.
Marius Lazăr a adăugat că, în aceste condiţii, va prelua şi conducerea organizaţiei municipale, până la alegerile prezidenţiale.
"Noi ne aşteptam să avem în jur la 20 de procente la municipiu, dar nu s-au obţinut decât 16. Doar 4.000 de voturi într-un municipiu cu o populaţie relativ crescută. Prin urmare, voi coordona direct, până la alegerile prezidenţiale, şi această organizaţie", a spus Lazăr.
În ceea ce priveşte demiterile, liderul PSD Arad a spus că motivul este legat de rezultatele slabe înregistrate la alegerile europarlamentare de cele 18 organizaţii şi a adăugat că alte 11, plus cea municipală, sunt în curs de reorganizare.
"Am luat decizia să reorganizăm 30 din organizaţiile locale care au obţinut rezultate total nesatisfăcătoare, însemnând demiterea preşedinţilor organizaţiilor respective, urmând ca până săptămâna viitoare să numim interimari", a declarat Marius Lazăr.
Liderul PSD Arad a mai declarat că partidul va încerca să obţină un plus de imagine pozitivă folosindu-se de directorii de deconcentrate pe care-i are.
"Vor fi furnizori de imagine pozitivă pentru PSD (...), dar vor trebui să dea dovadă de transparenţă şi să se apropie de cetăţeni", a spus Lazăr.
În judeţul Arad, PSD+PC a obţinut un scor electoral de 21,09 la sută, la jumătate faţă de PDL, care a obţinut 40,96 la sută din voturi.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





bine ca l-au pastrat pe vanghelie... jalnic
mesaj moderat de administrator
Preşedinţii a 18 organizaţii PSD din judeţul Arad au fost demişi, în urma rezultatelor de la alegerile europarlamentare, în timp ce preşedintele organizaţiei municipale Arad s-a retras din funcţie.