Liderii PDL s-au reunit la Guvern, imediat după discuţia dintre Negoiţă şi Marko Bela
Liderii PDL s-au reunit la Palatul Victoria imediat după discuţia dintre premierul desemnat, Liviu Negoiţă, şi preşedintele UDMR, Marko Bela, la sediul Guvernului fiind prezenţi Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Mihai Stănişoară.
Liderii PDL s-au reunit la Guvern, imediat după discuţia dintre Negoiţă şi Marko Bela (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
La sediul Guvernului se află atât premierul desemnat, Liviu Negoiţă, cât şi premierul interimar, Emil Boc.
Negoiţă şi Marko Bela au avut, luni dimineaţa, o discuţie care nu a durat mai mult de jumătate de oră, în condiţiile în care formaţiunea a anunţat anterior că îşi menţine sprijinul pentru instalarea lui Klaus Iohannis în funcţia de prim-ministru.
Duminică, premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat că Guvernul pe care îl va propune include şi miniştri nominalizaţi de Lucian Croitoru şi are spriiinul PDL şi al parlamentarilor independenţi, dar nu şi al grupului minorităţilor.
El a lansat o nouă invitaţie către PSD şi PNL la negocieri privind formarea Guvernului, precizând că nu renunţă la intenţia de a depune, luni, în Parlament lista noului Cabinet.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





Nu exista comentarii