Liderii PSD pun condiţii pentru un prezidenţiabil din afara partidului. Cât de deschişi sunt să accepte altă candidatură în locul lui Liviu Dragnea

Preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD, consultaţi de MEDIAFAX, nu exclud varianta ca social-democraţii să susţină la alegerile prezidenţiale un candidat care nu este membru de partid, însă doar în anumite condiţii.

6790 afișări
Imaginea articolului Liderii PSD pun condiţii pentru un prezidenţiabil din afara partidului. Cât de deschişi sunt să accepte altă candidatură în locul lui Liviu Dragnea

Liderii filialelor PSD pun condiţii pentru un prezidenţiabil din afara partidului. Cât de deschisă este formaţiunea să accepte altă candidatură în afara lui Liviu Dragnea

Valeca: Sunt deschise toate opţiunile

Preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, a declarat pentru MEDIAFAX că nu exclude „a priori” varianta unui candidat la prezidenţiale care să nu fie membru al formaţiunii.

„Se analizează toate variantele şi, din câte ştiu, se fac mai multe studii sociologice, analize. Probabil că în decembrie-ianuarie vom decide în funcţie de aceste analize, până la urmă sociologia este o ştiinţă şi trebuie să ne bazăm pe ceea ce vor oamenii. Evident că fiecare partid şi-l doreşte pe al lui, dar până la urmă nu dorinţa unei părţi contează, ci dorinţa majorităţii. Sunt analize compleze care se fac. Sunt deschise toate opţiunile”, a spus Valeca pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă exclude varianta ca PSD să susţină un prezidenţiabil din afara partidului, liderul organizaţiei Argeş a răspuns: „Nu a priori, depinde ce rezultă în urma analizelor”.

Mocioalcă: PSD are înţelepciune

Preşedintele PSD Caraş Severin, Ion Mocioalcă, a declarat pentru MEDIAFAX, cu privire la varianta ca partidul să susţină la alegerile prezidenţiale un candidat din afara formaţiunii, că PSD are „înţelepciunea” să facă cea mai bună alegere.

„Eu cred că partidul are atâta înţelepciune încât poate să susţină cea mai bună variantă pentru el. Şi domnul Dragnea la fel, avem parte de un conducător care ştie ce vrea şi suntem cu el”, a declarat Mocioalcă.

Dragnea: E posibil să anunţăm candidatul spre sfârşitul anului

Preşedintele PSD a anunţat, pe 22 iulie, că PSD şi ALDE ar putea avea un candidat unic la alegerile prezidenţiale, candidat care ar putea fi de la PSD sau de la ALDE, Liviu Dragnea precizând că analiza a început deja, separat, în cadrul celor două formaţiuni. „Candidatul (la alegerile prezidenţiale -n.r.) va fi desemnat după o analiză foarte serioasă şi riguroasă, şi nu pe orgolii. Şi este posibil candidat unic. Am vorbit cu domnul Tăriceanu şi am convenit că orice variantă este deschisă, însă o s-o pitrocim foarte bine şi vom vedea care e varianta cu cea mai mare şansă de reuşită. Va fi o decizie raţională, nu bazată pe orgolii, pe dorinţe găunoase, ci pe dorinţa de câştig. Pentru noi e important ca Alianţa PSD-ALDE să câştige prezidenţialele. Ori va avea candidat propriu. Lăsăm această variantă deschisă în analiză, poate să fie de la PSD, poate să fie de la ALDE”, a declarat Liviu Dragnea, la România Tv.

Liderul PSD a mai spus că analiza a început deja, fiind posibil şi un anunţ până la finalul anului.

„Sunt analize complexe care se fac şi o s-o terminăm spre sfârşitul anului, la toamnă. E posibil (să facem şi anunţul – n.r.). Facem separat (analiza – n.r.). Este inclusă în această analiză (prezidenţiale şi europarlamentare - n.r.)”, a completat Liviu Dragnea.

Tăriceanu: De foarte multe ori stau şi mă întreb cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce ar trebui să fac pentru România

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi seară, la Antena 3, că o candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din 2019 nu este un lucru de care să se sperie şi că de foarte multe ori stă şi se întreabă cum ar face el mandatul de preşedinte şi ce ar trebui să facă pentru România.

Întrebat dacă îşi doreşte să candideze la prezidenţiale, Tăriceanu a răspuns că este un lucru care îl preocupă.

„Nu aş spune că e un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt în momentul acesta mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică eu nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii, aşa, necontrolate şi nemăsurate până la urmă ajung să facă greşeli. Am fost premier şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi funcţia prezidenţială, ceea ce nu este un lucru care să spun că nu mă preocupă. De foarte multe ori stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce ar trebui să fac pentru România, pentru că până în prezent eu văd o mare diferenţă între cum e descris în Constituţie rolul preşedintelui şi ce se întâmplă în realitate", a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici