Liderii PSD se reunesc în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional după schimbările de la conducerea partidului

Liderii PSD se reunesc miercuri în prima şedinţă a BPN după schimbările care au avut loc la nivelul conducerii partidului. Printre temele de discuţie se află, potrivit unor surse din PSD, mandatul cu care delegaţia condusă de Viorica Dăncilă se va prezenta la consultările de la Cotroceni.

718 afișări
Imaginea articolului Liderii PSD se reunesc în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional după schimbările de la conducerea partidului

Liderii PSD se reunesc în prima şedinţă a PSD după schimbările de la conducerea partidului

Social-democraţii se reunesc miercuri, de la 12.30, la Parlament, în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al formaţiunii după ce, în ultima şedinţa a Consiliului Executiv Naţional au decis unele schimbări la nivelul conducerii partidului, printre care înlocuirea lui Codrin Ştefănescu din funcţia de secretar general cu Rodica Nassar, iar Paul Stănescu a fost numit preşedinte executiv în locul Vioricăi Dăncilă, care a fost desemnată preşedinte interimar.

Printre subiectele de discuţie se numără mandatul cu care delegaţia partidului se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni pe tema transpunerii în Constituţie a referendumului pe justiţiei.

De asemenea, este de aşteptat ca Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al partidului, să facă o informare referitoare la întâlnirile pe care le-a avut marţi la Bruxelles.

Totodată, este posibil ca liderii social-democraţi să discute şi despre convocarea Congresului PSD.

Delegaţia PSD condusă Viorica Dăncilă va avea consultări cu şeful statului la Cotroceni de la ora 15.00. Social-democraţii care vor face parte din delegaţie sunt Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Mihai Fifo şi Eugen Teodorovici.

Taguri:
bpn,
psd,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici