Liderul deputaţilor PSD: Legea defăimării - modernă şi necesară. Nu ne răzgândim

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, spune că Legea defăimării sociale este "modernă şi necesară", iar social-democraţii nu se vor răzgândi în ceea ce o priveşte, reprosându-şi doar că nu a fost explicată suficient de bine.

2900 afișări
Imaginea articolului Liderul deputaţilor PSD: Legea defăimării - modernă şi necesară. Nu ne răzgândim

Liderul deputaţilor PSD: Legea defăimării - modernă şi necesară. Nu ne răzgândim (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Neacşu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că social-democraţii vor susţine Legea defăimării şi o vor vota cel mai probabil săptămâna viitoare.

"O spun foarte ferm: nu, PSD nu se va răzgândi. Este o lege modernă, este prima lege de genul acesta care se scrie în lume, cred că în momentul acesta în America este în dezbatere un proiect de genul acesta. Din păcate o parte dintre elementele legii respective au fost interpretate oarecum tendenţios. Mai mult, legea a suferit faţă de forma ei iniţială o serie de modificări substanţiale (...) şi va fi probabil săptămâna viitoare votată, este o lege modernă şi necesară. Nu are nicio legătură cu cenzura. (…) Recunosc acesta este unul dintre lucrurile pe care putem să ni le reproşam - faptul că legea nu a fost explicată suficient de bine”, a spus Liderul PSD.

TITLURILE ZILEI

Deputaţii din Comisia Juridică şi din cea pentru Drepturile Omului au adoptat marţea trecută ''Legea defăimării'', iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, mărind la propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi.

Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ''fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social''.

Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.

Deputaţii PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ''un pumn în gură dat ziariştilor din România''.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici