Liderul deputaţilor UDMR: Gheorghe Cucoş, şeful statului major al Jandarmeriei, nu a îndepărtat ultraşii de la Valea Uzului

Liderul deputaţilor UDMR Attila Korodi a acuzat autorităţile române că nu s-au implicat în incidentele de la Valea Uzului, întrebându-se retoric de ce Gheorghe Cucoş, şeful statului major al Jandarmeriei, nu a intervenit pentru îndepărtarea "ultraşilor" violenţi.

781 afișări
Imaginea articolului Liderul deputaţilor UDMR: Gheorghe Cucoş, şeful statului major al Jandarmeriei, nu a îndepărtat ultraşii de la Valea Uzului

Liderul deputaţilor UDMR: Gheorghe Cucoş nu a îndepărtat ultraşii de la Valea Uzului

"În orice ţară civilizată, elementele provocatoare, persoanele aflate în stare de ebrietate sunt extrase de forţele de ordine din mulţimea care doreşte să participe de bună credinţă la un eveniment public. Acest lucru nu s-a întâmplat în Valea Uzului. Domnul (Gheorghe-Sebastian-n.red.) Cucoş, aflat în misiune la faţa locului, nu a ordonat încă din momentul premergător incidentelor, dar nici în momentul forţării de către ultraşii provocatori ai cordonului de jandarmi, extragerea şi îndepărtarea acestora. (...) De ce li s-a permis să se urce pe crucile ridicate? De ce li s-a dat voie să lovească membrii unităţii de jandarmi, să arunce cu pietre şi noroi, să lovească membrii comunităţii noastre?", a declarat Attila Korodi, la dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

Korodi a spus că Guvernul nu a gestionat corespunzător situaţia de la Valea Uzului şi că s-a creat un conflict interetnic din această cauză.

"În ultimele două luni, Guvernul nu a gestionat corespunzător situaţia care s-a creat la Valea Uzului, situaţie pe care UDMR a semnalat-o de la început către Guvern. Datorită faptului că nu s-a luat nicio măsură hotărâtă din partea Executivului, s-a creat un conflict interetnic care ne aduce aminte de cele întâmplate la 1990 în Târgu Mureş. Guvernul a acţionat prompt numai printr-o singură instituţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar apoi nu a mai aplicat litera legii ca la alte cazuri. Prefecturile, unele ministere nu s-au grăbit iar în unele cazuri au frânat procedurile aferente situaţiilor create. Cea mai importantă instituţie a Guvernului care avea obligaţia de a interveni, Ministerul Apărării, a făcut publice informaţiile care au clarificat tezele false pe baza cărora s-au amplasat cele 52 de cruci de beton până acum şase zile, în cadrul audierilor din Camera Deputaţilor", a mai afirmat liderul deputaţilor UDMR.

Acesta a transmis că dacă Ministerul Apărării ar fi intervenit mai devreme, nu ar fi avut loc evenimentele care "au creat conflicte interetnice".

"Este de neînţeles din ce motiv Ministerul Apărării, doar nu demult, s-a repus la dialog şi a început să pună în practică cele definite prin lege şi în acorduri bilaterale. A stabilit pentru săptămâna viitoare o şedinţă comună cu autorităţile din Ungaria. Dacă acest fapt s-ar fi întâmplat acum mai bine de o lună de zile, sunt sigur că evenimentele care au creat tensiuni interetnice, cum ar fi provocările din partea ultraşilor din 6 iunie, nu ar fi avut loc", a conchis Attila Korodi.

În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forţat intrarea în cimitirul internaţional din Valea Uzului, după ce administraţia locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanţ uman în faţa cimitirului.

Taguri:
cucoş,
uzului,
udmr

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici