Liderul eurodeputaţilor PSD: PPE şi PNL să înceteze să mai pună presiune pe magistraţii din România

Liderul europarlamentarilor PSD Dan Nica a condamnat cele mai recente poziţii ale lui Manfred Weber, candidatul PPE la şefia Comisiei Europene, şi atrage atenţia că atitudinea acestuia reprezintă un atac grav la independenţa justiţiei din România.

143 afișări
Imaginea articolului Liderul eurodeputaţilor PSD: PPE şi PNL să înceteze să mai pună presiune pe magistraţii din România

Manfred Weber (S), candidatul PPE la presedintia Comisiei Europene, si presedintele Klaus Iohannis (D) participa la Summitul Partidului Popular European al liderilor locali si regionali, organizat sambata, 16 martie 2019, in Bucuresti.ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

„Observăm că Manfred Weber, liderul Grupului Partidului Popular European, transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor şi judecătorilor din România, iar cei din PNL nu fac altceva decât să transforme aceste mesaje în temă de campanie electorală, pe seama imaginii României. Este inacceptabil ca un candidat pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene să spună magistraţilor români cum să soluţioneze dosare şi este grav că PNL nu sancţionează aceste presiuni nepermise din exterior asupra sistemului judiciar din ţara noastră. Este o complicitate electorală între PNL şi PPE care are ca rezultat denigrarea României”, a declarat Dan Nica, printr-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.

Acesta a mai spus că liberalii trebui să spună public dacă sprijină asaltul PPE asupra statului de drept din ţara noastră.

„PNL trebuie să spună public dacă susţine sau nu acest asalt al PPE asupra statului de drept din România. Nu am văzut astfel de poziţii din partea PPE în legătură cu protocoalele secrete dintre magistraţi şi serviciile de informaţii, prin care au fost încălcate grav prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Eu cred că nu poate exista stat de drept fără respectarea drepturilor omului, pe care a fost clădită Uniunea Europeană”, a conchis Nica.

De asemenea, Rovana Plumb, cea care deschide lista candidaţilor PSD la europarlamentare, a făcut apel la PNL să se disocieze public de atitudinea antiromânească pe care au au prin susţinerea atacului PPE asupra justiţiei din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici