Liderul senatorilor PSD: Voicu a sunat şi ne-a spus că vine la plen
Liderul grupului PSD din Senat, Ion Toma, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că senatorul PSD Cătălin Voicu a contactat telefonic grupul social-democraţilor, comunicând că va fi prezent la plenul convocat pentru ora 14.00, unde se discută avizarea cererii de încuviinţare a arestării preventive.
Liderul senatorilor PSD: Voicu a sunat şi ne-a spus că vine la plen (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Cătălin Voicu a sunat la noi la grup şi ne-a spus că vine la plen la ora 14.00", a spus Toma.
Senatorul Cătălin Voicu, în cazul căruia Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării, a fost internat, în noaptea de marţi spre miercuri, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu probleme cardiace.
Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că bărbatul a ajuns la spital în jurul orei 3.00 şi a fost internat la Secţia de Cardiologie, în cursul zilei de miercuri urmând ca medicii să îi facă analize mai amănunţite.
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Andrei Georgescu, a declarat că Voicu este în evaluări neurologice şi cardiologice la UPU Cardiologie.
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării senatorului Cătălin Voicu., votul membrilor comisiei fiind secret.
Senatorul PSD Cătălin Voicu a susţinut, marţi, după audiere, că încuviinţarea de către Senat a cererii de arestare preventivă în cazul său deschide o Cutie a Pandorei şi că vor urma şi alţii după el.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Poporul spera ca arestarea lui Voicu este doar inceputul. Sa se pregateasca si restul mafiotilor: Nastase, Hrebenciuc, Berceanu, Tariceanu, Udrea, Patriciu, Basescu, Flutur, Remes, etc