VIDEO. ANCHETA asupra alegerilor din 2009. Hrebenciuc, fost şef de campanie a lui Mircea Geoană: Întâlnirea din sufrageria lui Oprea nu a fost ilegală/ Geoană: A existat un efort deliberat de influenţare a alegerilor

Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 a stabilit să-i invite la audieri pe Dan Andronic, Ana-Maria Pătru (AEP), Mircea Geoană, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, Vasile Blaga şi Marcel Opriş, a menţionat preşedintele acesteia, Mihai Fifor.

2532 afișări
Imaginea articolului VIDEO. ANCHETA asupra alegerilor din 2009. Hrebenciuc, fost şef de campanie a lui Mircea Geoană: Întâlnirea din sufrageria lui Oprea nu a fost ilegală/ Geoană: A existat un efort deliberat de influenţare a alegerilor

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009: Primii invitaţi -Andronic, Geoană, Şova, Hrebenciuc, Blaga

Mircea Geoană despre întâlnirea de la Oprea: Surpriza mea a fost masivă

Fostul candidat PSD la alegerile din 2009, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la Comisia de anchetă a scrutinului respectiv, că a avut o „surpriză majoră” când a aflat de întânirea din casa lui Gabriel Oprea, el arătând că preferinţa participanţilor privind mandatul prezidenţial e evidentă.

„Surpriza mea a fost masivă aflând în spaţiul public de o astfel de întâlnire în noaptea alegerilor - oameni atât de influenţi în statul român aleg să se întâlnească şi să fie împreună. Evident, nu cred că este vreun dubiu cu privire la preferinţa lor cu privire la soarta celui de-al doilea mandat”, a spus Geoană.

El a arătat că întâlnirea acestui grup important de lideri ai statului român reprezintă un element „de tip conjuraţie”.

„Care este motivaţia, care a fost finalitatea, ce au făcut oamenii aceia, au făcut ceva legal sau ilegal, nu este în căderea mea să fac o astfel de afirmaţie şi cred că ar fi nefiresc şi deplasat să fac procese de intenţie unor oameni înainte să existe elemente substanţiale”, a menţionat Geoană.

Solicitat să comenteze afirmaţia lui Dan Andronic, potrivit căruia i-ar fi spus Laurei Codruţa Kovesi că o va schimba din funcţia de procuror general dacă va câştiga alegerile, Geoană a negat că ar fi discutat cu aceasta.

„Nu am vorbit niciodată cu Laura Codruţa Kovesi la telefon, nici atunci, nici după, nici înainte. Nu este intenţia mea de a intra într-un alt tip de dispută”, a spus Geoană.

Mircea Geoană: A existat un efort deliberat, coordonat de la vârf, de influenţare a alegerilor din 2009

Fostul candidat PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, a susţinut, marţi, în faţa Comisiei de anchetă a acestui scrutin, că există suspiciuni rezonabile privind existenţa unui efort deliberat, coordonat de la vârf, de influenţare a acestor alegeri.

„În opinia mea, există suspiciuni rezonabile pentru existenţa unor elemente constitutive a unui efort deliberat şi conjugat, coordonat de la cel mai înalt nivel al statului român, de influenţare a alegerilor din 2009”, a spus Geoană în faţa comisiei.

El a arătat că a fost vorba de o „încercare de perpetuare a unui sistem de forţă, de putere, de şantaj şi corupţie politică şi economică, cu consecinţe grave asupra stării generale a naţiunii şi a intereselor generale ale cetăţenilor României”.

„Acţiunea din 2009 a avut un caracter inter-instituţional şi transpartinic, încolonând sub o comandă unică conducători obedienţi - nu instituţii în ansamblul lor - veleitari din politică, carierişti sau persoane şantajabile din zonele cheie ale sistemului politic şi administrativ al ţării. Vorbim de persoane şi nu de instituţii”, a adăugat Geoană, care a opinat că mandatul 2009-2014 a fost „imoral, antidemocratic şi antinaţional”.

El a mai arătat că această comisie de anchetă a alegerilor din 2009 reprezintă un gest de „igienă democratică”.

„Consider că această comisie reprezintă mai mult decât un simplu gest politic sau de reparaţie istorică. Dincolo de persoane sau de politică, cred că este un act de igienă democratică şi o investiţie într-un viitor mai bun pentru România şi pentru români", a mai spus Geoană.

Viorel Hrebenciuc, fost vicepreşedinte PSD

Viorel Hrebenciuc: Vizita lui Geoană la S.O Vântu a dus la pierderea a 400.000 de voturi

Fostul şef al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană a declarat, marţi, că vizita fostului candidat social-democrat la Sorin Ovidiu Vântu a dus la pierderea a 400.000 de voturi şi că nu crede că acesta a fost sabotat din interiorul partidului pentru a pierde alegerile.

”Am pierdut 400.000 de voturi pe vizita aceasta”, a declarat Viorel Hrebenciuc după ce a fost audiat în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

El a mai spus că vizita lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu a fost una ”de seară”, de care nu a ştiut.

”Nu era obligat să-mi spună mie toate întâlnirile pe care le are”, a continuat fostul şef al campaniei lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale din 2009.

Viorel Hrebenciuc a mai afirmat că nu ştia nici de o eventuală schimbare a Laurei Codruţa Koveşi din funcţie.

”Nu vorbeam despre Kovesi în campanie. Asta era problema noastră?”, a adăugat Hreneciuc, precizând că nu şia nici despre o eventuală plecare a lui Florian Coldea ca ambasador în Sudan.

De asemenea, Viorel Hrebenciuc a spus că nu crede că Mircea Geroană a fost sabotat din interiorul PSD în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Întâlnirea din sufrageria lui Oprea nu a fost ilegală; am dubii asupra moralităţii

Şeful campaniei electorale din 2009 a lui Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că nu consideră ilegală întâlnirea din sfrageria lui Gabriel Oprea, el arătând că are doar dubii asupra moralităţii acesteia.

„Aş fi preferat să discutăm ce se va întâmpla în următorii 8 ani cu ţara decât să discutăm ce s-a întâmplat acum 8 ai de zile în sufrageria casei domnului Oprea. Eu nu consider că o persoană este egală cu instituţia respecitvă. Întâlnirea din sufrageria domnului Oprea - nu văd nimic ilegal în ea. Cel mult pot să spun că am dubii asupra moralităţii ei”, a spus Hrebenciuc.

El a arătat că această întâlnire şi discuţiile telefonice din sufragerie nu puteau influenţa numărătoarea voturilor.

„Pe de altă parte, vorbind de la telefonul mobil de acolo din sufragerie nu aveau cum să fie influenţate numărătoarea voturilor, numărătorile paralele. Şi la ora respectivă nici nu mai aveai ce să faci”, a adăugat Hrebenciuc.

Într-o secţie de vot din Diaspora nu puteau vota mai mult de 1050 de persoane

Şeful de campanie al lui Mircea Geoană în 2009, Viorel Hrebenciuc, a declarat, marţi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că într-o secţie de vot din Diaspora nu puteau vota mai mult de 1050 de persoane, iar numărul de voturi din anumite secţii a fost mult mai mare.

„Eu consider că tot ce s-a întâmplat e în Diaspora”, a spus Hrebenciuc, care a arătat că într-o secţie de vot din diaspora se puteau contabiliza, la 4 minute de vot, maximum 1050 de voturi.

„La Gara de Nord au votat 730 de oameni, şi erau cozi prezentate de televiziuni. La Universitate au votat 930 de oameni. La Paris aveam 3785 de alegători. Premisa e că tot ce e peste 1050 poate fi supus suspiciunii”, a spus Hrebenciuc, el arătând că în cele 4 minute trebuie inclus şi timpul necesar completării declaraţiei pe proprie răspundere.

„Controlul şi ancheta pe care trebuie să le faceţi sunt relativ simple: luaţi legătura cu cei din secţiile de vot care au făcut procesele verbale. Reflectaţi cum au putut vota peste 2000 de oameni în secţii unde pot vota maximum 1050”, a spus Hrebenciuc.

Fostul şef de campanie al lui Geoană a spus că în 2009 a primit telefoane potrivit cărora declaraţiile pe proprie răspundere s-ar fi completat în ambasade, ulterior votului, pentru a se corela cu numărul de voturi.

El a mai arătat că aceste considerente privind voturile din Diaspora au fost cuprinse în contestaţia la CCR din 2009 făcută de PSD.

Hrebenciuc a mai spus că discuţia despre soft e o „copilărie”.

„Marele soft e o simplă adunare. Şi un contabil cu creionul după ureche poate să facă totalul ăsta Noi am constatat că am pierdut pe numărătoarea noastră paralelă, nu pe rezultatul oficial. E puţin probabil să poţi modifica ceva în soft”, a spus Hrebenciuc.

Întrebat de deputatul PNL Daniel Fenechiu dacă are convingerea că au fost fraudate alegerile, Viorel Hrebenciuc a spus: "Am suspiciunea că alegerile au fost fraudate".

ANCHETA asupra alegerilor din 2009

„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane, la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi primul invitat va fi domnul Dan Andronic pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public”, a spus Mihai Fifor, după prima şedinţă a comisiei.

El a arătat că, pentru a contura un cadru al documentelor care au fost emise atunci, s-a decis şi invitarea la lucrările comisiei a preşedintelui AEP din acel moment, Ana-Maria Pătru, însoţită de vicepreşedinţii AEP.

„Marţi, lucrăm de la ora 15.00 la ora 19.00. Am convenit cu colegii să ne vedem cu domnul Mircea Geoană, candidat la vremea aceea la prezidenţiale, cu domnul Dan Şova şi cu domnul Viorel Hrebenciuc, care era şeful campaniei electorale a PSD”, a adăugat Fifor.

El a spus că miercuri comisia va lucra de la 9.00 la 14.00 şi va fi invitat ministrul de Interne de la vremea respectivă, Vasile Blaga, însoţit de cei doi secretari de stat - chestorul Marian Tutilescu, pe ordine publică, şi Mihai Capră, pe partea de prefecturi, implicat în organizarea campaniei electorale.

„Şi, totodată, vom solicita prezenţa la comisie a STS, prin domnul general Marcel Opriş”, a mai spus Fifor.

Andronic, primul audiat după propriile dezvăluiri: "încercăm un efort de vidanjare"

Jurnalistul Dan Andronic a declarat, luni, înainte de a fi audiat de Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009, că nu a vrut să facă din dezvăluirile sale un "serial memorialistic" şi nu s-a gândit să-şi scrie memoriile, ci să "încercăm un efort de vidanjare".

Jurnalistul Dan Andronic a precizat că nu deţine niciun element care să ateste faptul că în seara scrutinului s-ar fi discutat, acasă la Gabriel Oprea, despre fraudarea alegerilor.

„Nu am niciun element că în acea seară s-a discutat s-au au existat acţiuni care să pună la cale fraudarea alegerilor sau modificarea rezultatului”, a spus Andronic.

El a vorbit despre vizita sa din seara de 5 spre 6 decembrie 2009, acasă la Gabriel Oprea, menţionând că a fost invitat telefonic de Oprea.

„Am intrat în casa lui Gabi Oprea la 9.30 - 9.45. Acolo m-am întâlnit, în prima parte a casei, în living, cu Neculai Onţanu, primarul de la Sectorul 2, Puiu Iordănescu, soţia lui Gabriel Oprea, mai erau două doamne. Ne-am salutat, m-am aşezat acolo, lumea se uita la televizor in acea cameră, Gabi Oprea s-a uitat după mine. Ne-am dus în birou şi acolo am dat peste ceea ce am tot povestit - Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea, George Maior, şi Vasile Dîncu”, a spus Andronic.

Jurnalistul Dan Andronic a declarat, luni, în faţa Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a comunicat „cuiva” din conducerea SRI care este planul PSD de blocare a validării alegerilor prezidenţiale din 2009.

Andronic a fost întrebat, luni, de către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, membru al Comisiei de anchetă şi preşedinte al Comisiei SRI, dacă ştie dacă Sebastian Ghiţă a participat la asemenea întâlniri care au avut loc acasă la Gabriel Oprea, dacă a adus informaţii, cui le-a comunicat şi ce tip de informaţii a comunicat.

„Asta am aflat ulterior. Această bucată de informaţie a venit ulterior”, a răspuns Andronic.

Întrebat de Ţuţuianu dacă ştie ce anume a comunicat Ghiţă, Andronic a răspuns: „Cam care era planul PSD de blocare a validării alegerilor. E vorba de acea acţiune la Curtea de Apel, dacă nu mă înşel, prin care se încerca blocarea obţinerii unei hotărări judecătoreşti prin care procesul de validare a proceselor verbale să fie suspendat până la renumărarea tuturor voturilor”.

Întrebat, de asemenea, de Ţuţuianu, cui a comunicat Ghiţă aceste informaţii, Andronic a răspuns: „Cred că cuiva din conducerea SRI , dar nu aş putea să vă spun exact. Cred, de fapt nu cred, bănuiesc mai mult decât cred”.

Fifor: Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 îl va cita pe George Maior; Andronic, reaudiat

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Mihai Fifor, a declarat, luni, că fostul director SRI, George Maior, va fi citat pentru a fi audiat de comisie, iar jurnalistul Dan Andronic va fi reaudiat.

„Domnul Maior va fi citat la această comisie, vom trimite această invitaţie către domnul Maior pentru că este un pic mai complicat ca domnia sa să ajungă în ţară. Vom face acest lucru şi vă confirm lucrul acesta”, a spus Fifor.

El a arătat că Dan Andronic, audiat luni, va fi reaudiat de către Comisie.

„Astăzi l-am avut ca prim invitat pe domnul Andronic, a fost o discuţie de aproape două ore, o discuţie, cred eu, mai mult decât interesantă. (...) E foarte posibil să ne revedem cu domnul Andronic pentru că sunt încă foarte multe nelămuriri legate de mărturiile domnului Andronic şi colegii au solicitat lucrul acesta”, a spus Fifor.

Întrebat când vor fi invitaţi Gabriel Oprea şi Laura Codruşa Kovesi, Fifor a răspuns: „Există o logică a desfăşurării şedinţelor comisiei şi o logică a invitării unor reprezentanţi ai instituţiilor statului în faţa acestei comisii. Vom invita pe toată lumea la această comisie, dar, desigur, după o anumită logică”.

Muhuleţ (AEP): În 2009 nu aveam posibilitatea să verificăm votul multiplu

Marian Muhuleţ, vicepreşedinte Autorităţii Electorale Permanente (AEP), audiat în comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009, a declarat că la acea vreme votul multiplu nu putea fi prevenit, iar costatarea se putea face cel mult ulterior.

”Nu au existat disfuncţionalităţi la alegerile din 2009, pe cale informatică, nu cred că INS a făcut vreo notă către Biroul Electoral Central să fi existat vreun incident. Nici la birourile judeţene nu au existat incidente. Nu am avut niciodată incidente informatice pe centralizarea datelor. Atunci nu a existat însă tehnic posibilitatea de a verifica dacă a fost vot multiplu. Nu erau resurse financiare. Acum se poate preveni acest fenomen, la vremea respectivă puteam doar să constatăm ulterior”, a declarat, luni, Marian Muhuleţ în comisia parlamentară constituită pentru verificarea alegerilor din 2009.

Chestionat cu privire la modul în care s-a votat la ambasada de la Paris, acolo unde votul ar fi fost dat la câteva secunde, Muhuleţ a precizat că ”e imposibil să votezi la câteva secunde. Timpul minim e undeva la un minut, în condiţiile în care intri şi se fac toate formalităţile. Ambasada României de la Paris, secţia nu s-a închis la 21.00. Nu ştiu la ce oră, dar cu siguranţă nu la 21.00”.

Octavian Opriş: Ana-Maria Pătru avea în birou un portret cu Băsescu; nu se sfia să arate afinităţi

Fostul preşedinte al AEP Octavian Opriş a precizat, marţi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, că vicepreşedintele AEP la momentul respectiv, Ana-Maria Pătru, avea în birou un portet cu Traian Băsescu şi că nu se sfia să arate afinităţi cu acesta şi PDL.

„Un vicepreşedinte al AEP a fost suprins de către oameni din presă la o chermeză, la o întrunire cu cei din zona unui partid politic, respectiv a PDL, cu Traian Băsescu, parcă era şi fiica sa, era o aniversare. Asta este conduita pe care a avut-o Ana-Maria Pătru. Ea nu se sfia niciodată să arate afinităţile pe care le are cu zona PDL şi cu Traian Băsescu. Chiar în biroul ei avea şi un portret cu Traian Băsescu. Sigur că era recunoascătoare, fiindcă el a numit-o”, a sus Opriş despre Ana-Maria Pătru.

El a arătat că i-a atras atenţia acesteia faţă de situaţia creată.

„Fără îndoială că i-am atras atenţia, dar era tardiv, spunându-i despre calitatea pe care o are, dacă conştientizează că această calitate impune anumite restricţii în ceea ce priveşte relaţiile personale, sociale, etc., nu mai spun relaţiile politice, care au o conotaţie cu totul aparte”, a adăugat Opriş.

Octavian Opriş a fost preşedinte AEP în 2009, anul alegerilor prezidenţiale care constituie obiectul Comisiei de anchetă parlamentară, el fiind numit de PSD.

În 2009, Ana-Maria Pătru era vicepreşedinte al AEP.

În cadrul Comisiei de anchetă, Opriş a fost întrebat despre participarea Anei-Maria Pătru la întâlniri de partid, în 2009, referirea fiind făcută la echidistanţa acesteia faţă de actorii politici implicaţi în scrutin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici