Liviu Dragnea anunţă discuţii cu UDMR, după ce PSD a validat lista cu miniştri din Guvernul Tudose / Dragnea, după întâlnirea cu UDMR: Sper să susţină Guvernul

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, după ce CExN al PSD a validat lista cu miniştri, că împreună cu premierul desemnat, Mihai Tudose, va merge la UDMR pentru a „discuta” pe tema noului Cabinet.

164 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea anunţă discuţii cu UDMR, după ce PSD a validat lista cu miniştri din Guvernul Tudose / Dragnea, după întâlnirea cu UDMR: Sper să susţină Guvernul

Liviu Dragnea anunţă discuţii cu UDMR, după ce PSD a validat lista cu miniştri din Guvernul Tudose

Întrebat dacă va avea discuţii cu UDMR şi grupul minorităţilor naţionale pe marginea sprijinirii, prin vot, a noului Guvern, Dragnea a răspuns: „E o operaţiune firească. Chiar după această conferinţă de presă vom merge la UDMR să avem o discuţie, eu şi cu domnul prim-ministru desemnat, dar nu negociem, pentru că nu facem lucrul ăsta”.

„Doar că e firesc să avem o discuţie. Noi avem acel raport de colaborare parlamentară pe care îl susţinem în continuare, dar este de bun-simţ ca premierul desemnat să aibă o discuţie cu UDMR”, a adăugat Dragnea.

El a arătat că nu se pun în discuţie proiectele legislative susţinute de UDMR.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, că premierul desemnat, Mihai Tudose le-a prezentat parlamentarilor UDMR propunerile sale privind programul de guvernare, liderul PSD afirmând că speră că UDMR va susţine Guvernul.

„Am avut o discuţie cu colegii de la UDMR, primul-ministru le-a prezentat câteva propuneri de complementare pentru programul de guvernare pe care îl ştiau. Este dorinţa noastră şi politică şi guvernamentală de colaborare în continuare cu UDMR. Colegii de la UDMR au rămas în continuare să dezbată şi într-un timp rezonabil o să iasă şi o să spună care este decizia pe care o vor lua, dacă susţin sau nu noul guvern”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul întâlnirii pe care alături de Mihai Tudose a avut-o cu parlamentarii UDMR.

Liviu Dragnea a afirmat că nu crede că Guvernul Mihai Tudose ar putea să nu întrunească voturile necesare pentru învestitură.

„Eu cred că nu”, a răspuns Dragnea întrebat dacă există pericolul ca noul Cabinet să nu fie votat de o majoritate.

Întrebat de unde va lua voturile necesare dacă UDMR nu va susţine Guvernul Tudose, Dragnea a afirmat că vor fi “voturi în plus faţă de cele de la moţiune, PSD şi ALDE”.

„Noi avem majoritate PSD-ALDE, data trecută când s-a votat guvernul, UDMR a votat cu noi, sperăm să o facă şi sperăm să o facă şi minorităţile”, a precizat Dragnea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici