Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban / Preşedintele PNL: Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seara, că serviciile secrete româneşti sunt implicate în demersul lui Ludovic Orban de a depune plângere penală pe numele premierului Vioruica Dăncilă, în context afirmând şi că trei cetăţeni israelieni vor să-l dea în judecată pe liderul PNL.

1174 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban / Preşedintele PNL: Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii

Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban

”Serviciile nu sunt străine de acea plângere penală (făcută de liderul PNL Ludovic Orban pe numele premierului Viorica Dăncilă - n.r.). Servicii româneşti, normal, pentru că serviciile străine sunt doar acuzate. Eu am înţeles că cei trei cetăţeni, am citit într-un ziar din Israel, intenţionează să-l dea în judecată pe dl Orban dacă nu îşi retrage acuzaţiile la adresa lor”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a dispus trimiterea plângerii depuse de Ludovic Orban contra premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD Liviu Dragnea structurii de parchet competente, respectiv DIICOT.

TITLURILE ZILEI

Sesizarea liderul PNL vizează posibilitatea încălcării Constituţiei prin semnarea memorandumului adoptat de Guvern, cu privire la mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Totodată, este sesizat faptul că preşedintele nu a fost informat, premierul Viorica Dăncilă fiind acuzată de liberal de înaltă trădare.

O altă problemă ridicată este furnizarea de informaţii clasificate, în contextul în care Liviu Dragnea ştia de memorandum, deşi acesta nu era destinat publicităţii.

Orban: Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la acuzaţia lui Liviu Dragnea, că serviciile secrete româneşti ar fi fost implicate în plângerea penală făcută de acesta premierului Dăncilă, că liderul PSD "bate câmpii".

"Liviu Dragnea bate câmpii şi este disperat. Îi fuge pământul de sub picioare şi spune numai prostii. Este o reacţie prin care arată că îi este frică", a afirmat joi preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX care crede că ar fi motivul disperării liderului social-democrat, Ludovic Orban a răspuns: "Probabil se simte cu musca pe căciulă. Altfel nu se poate explica această reacţie nebunească a lui Dragnea. Se simte cu musca pe căciulă legat de sesizarea mea. Are o reacţie total anormală, o reacţie de intimidare a procurorilor, a funcţionarilor, a jurnaliştilor şi a cetăţenilor. El a mai declarat, ameninţându-i pe orice funcţionari publici sau cetăţean care susţine demersul meu se face complice la săvârşirea unei infracţiuni. Din momentul depunerii sesizării, eu am semnalat practic acest lucru, este din momentul de faţă problema persoanelor investite prin Constituţie şi lege să efectueze o cercetare. Ceea ce urmăresc este să efectueze o cercetare foarte serioasă şi foarte aprofundată a faptelor pe care le-am prezentat în sesizare.".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici