Lucian Bode spune că Raluca Turcan şi Vlad Voiculescu ar putea fi amendaţi pentru încălcarea regulilor: „Toţi suntem egali în faţa legii”. Reacţia ministrului Muncii

  • Lucian Bode declară că Raluca Turcan şi Vlad Voiculescu riscă să fie amendaţi.
  • Cei doi politicieni au fost surprinşi în timp ce nu purtau mască de protecţie.
  • „Toţi trebuie să respectăm legea”, a declarat ministrul de Interne.
327 afișări
Imaginea articolului Lucian Bode spune că Raluca Turcan şi Vlad Voiculescu ar putea fi amendaţi pentru încălcarea regulilor: „Toţi suntem egali în faţa legii”. Reacţia ministrului Muncii

Ce spune Bode despre sancţiunea celor doi miniştri

UPDATE 12:20  Ministrul Muncii a declarat, miercuri la amiază, pe pagina sa de Facebook, că a cerut să fie amendată pentru că a încălcat regulile anti-COVID. 
 
„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente şi în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenţie , pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare. 
Înţeleg criticile şi mi le asum, dar trebuie să explic şi manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acţiunea de împădurire cu fotografii mai vechi,  cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată şi direcţia vădit manipulatoare a acestei situaţii.  
 
Este important să respectăm toţi regulile, este important să rămânem prudenţi şi să ne protejăm sănătatea noastră şi pe a celor din jurul nostru. Înţeleg că oamenii au obosit cu toţii, dar trebuie să rămânem prudenţi şi să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, a scris Turcan pe pagina sa.
 
 

Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente şi în tot restul timpului,...

Publicată de Raluca Turcan pe Miercuri, 31 martie 2021
 
Lucian Bode, ministrul de Interne, a sugerat, miercuri dimineaţă, că nimeni nu este mai presus de lege şi că persoanele care o încalcă vor fi sancţionate în termen de 6 luni de la săvârşirea contravenţiei
 
Întrebat despre sancţiuni posibile pentru cei doi oficiali, Bode a răspuns că „toţi suntem egali în toţi răspundem în faţa legii. Şi Voiculescu, şi Turcan. O sancţiune aplicată la Legea 55 - nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară - poate fi transmisă către cel care a comis respectiva contravenţie în termen de 6 luni de la săvârşirea ei”, a declarat şeful de la Interne.
 

„Nu sunt adeptul sancţiunii de dragul sancţiunii. Rolul nostru nu este de a sancţiona populatia. Rolul nostru, a structurilor MAI (Ministerul Afacerilor Interne) este de a determina cetăţenii să respecte regulile de protecţie sanitară.  (...) Amenzile au fost circa 8.400 pe zi. Deci scopul nostru nu este de a sancţiona cetăţenii când din 103.000 s-au aplicat amenzi pentru 8.400. Toţi suntem egali în faţa legii şi toţi răspundem în faţa legii. Şi Voiculescu, şi Turcan.

 

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat zilele trecute la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, judeţul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. În fotografii se poate observa că nu se păstrează distanţarea fizică. După eveniment, luni, un participant a aflat că are COVID-19. 

Nu este singura care nu respectă regulile impuse. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat, luni, fără mască de protecţie COVID-19 pe holurile Parlamentului deşi conduita sanitară prevede că portul măştii este necesar în toate spaţiile închise. 
 
Rămâne de văzut dacă cei doi miniştri vor fi sau nu sancţionaţi pentru încălcarea regulilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici