Ludovic Orban: Democraţia a învins în Republica Moldova

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că demisia Guvernului Filip, chiar dacă a venit cu întârziere este un gest de normalitate fiindcă acel Executiv îşi pierduse orice urmă de legitimitate şi cramponarea de putere ar fi aruncat în haos şi conflict Republica Moldova.

201 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: Democraţia a învins în Republica Moldova

Ludovic Orban: Democraţia a învins în Republica Moldova

„Guvernul condus de Maia Sandu şi Andrei Năstase este perfect legitim pentru că are în spate votul cetăţenilor care au ales Parlamentul Republicii Moldova şi majoritatea parlamentară care a învestit Guvernul. Demisia Guvernului Filip, deşi a venit cu întârziere, reprezintă un gest de normalitate deoarece îşi pierduse orice urmă de legitimitate şi cramponarea de putere nu ar fi făcut altceva decât să arunce Republica Molova în haos şi conflict”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

„Consecvent poziţiei din ultimii doi ani, Partidul Naţional Liberal va susţine alianţa condusă de Andrei Năstase şi Maia Sandu, partenerii noştri în cadrul celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European, în toate demersurile de instaurare a unei democraţii autentice, de repunere a instituţiilor statului în slujba cetăţeanului şi de integrare în Uniunea Europeană. Salutăm intervenţia decisivă a preşedintelui României, Klaus Iohannis, în soluţionarea paşnică a crizei de la Chişinău”, a completat sursa citată.

Liderul PNL a mai spus că „intrarea efectivă în funcţiune a Guvernului reprezintă un prim pas spre normalizarea situaţiei din Republica Moldova, întrucât Maia Sandu şi Andrei Năstase sunt garanţia respectării drumului european al acestei ţări. Partidului Naţional Liberal va continua să pledeze la nivel european pentru o susţinere mai amplă acordată Republicii Moldova, Guvernului Maia Sandu şi procesului de integrare în Uniunea Europeană”.

Pavel Filip şi-a prezentat vineri în faţa presei demisia din funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova şi a făcut o trecere în revistă a greutăţilor cu care s-a confruntat în perioada 2016-2019, iar pe final i-a urat succes noului premier, potrivit Unimedia.

Partidul Democrat a anunţat că pleacă de la guvernare, cedând conducerea celor din PSRM şi Blocul ACUM. În urma şedinţei Consiliului Politic Naţional al PDM din 14 iunie 2019, vicepreşedintele PD, Vladimir Cebotari, a anunţat că Partidul Democrat pleacă de la guvernare, iar începând cu ziua de vineri, întregul cabinet de miniştri din echipa Filip, vor demisiona.

Taguri:
orban,
moldova,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici