Ludovic Orban, despre eliminarea supraaccizei pe carburanţi: Am convingerea că va creşte consumul

Ludovic Orban este convins că eliminarea supraaccizei pe carburanţi va genera o creştere în consumul din economia naţională iar astfel bugetul statului va beneficia de măsura respectivă. Premierul consideră că reducerea accizei va duce la micşorarea inflaţiei.

428 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban, despre eliminarea supraaccizei pe carburanţi: Am convingerea că va creşte consumul

Ludovic Orban, despre eliminarea supraaccizei: Am convingerea că va creşte consumul

"Am convingerea că, odată cu eliminarea supraaccizei, va creşte consumul. Odată cu creşterea consumului, în mod evident, vor creşte resursele financiare colectate la buget. De asemenea, vom ataca hotărâţi evaziunea care există în domeniul produselor petroliere, astfel încât să creştem colectarea la bugetul de stat", a declarat, miercuri, Ludovic Orban.

În ceea ce priveşte argumentul că măsura reducerii TVA la alimente nu a ajutat la creşterea consumului, şeful Executivului a declarat: "Să nu comparăm mere cu pere".

"Spre deosebire de cei dinaintea noastră, noi am spus un lucru şi ne-am ţinut de acel lucru. Noi am susţinut abrogarea supraaccizei, nu cum a făcut PSD, care în campania din 2016 a promis eliminarea supraaccizei, au eliminat supraacciza, după care în august au reintrodus supraacciza. Din punctul nostru de vedere acciza la combustibil are un impact foarte mare asupra modului de construcţie a preţului la combustibil. Orice creştere prea mare a preţului la combustibil afectează negativ economia. În primul rând creşte costurile cu transportul, afectează negativ transportatorii. De asemenea, o acciză prea mare creează şi inflaţie şi duce la creşterea preţurilor pentru toate produsele care includ preţul cu transport. Şi aşa inflaţia este foarte mare. Cred că reducerea accizei reprezintă un stimulent bun pentru economie şi va duce la micşorarea inflaţiei", a afirmat preşedintele PNL.

Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat, miercuri, că, începând cu 1 ianuarie 2020, odată cu eliminarea supraaccizei la carburanţi, românii vor plăti, în medie, cu 20 de lei mai puţin la un plin de combustibil de 60 de litri.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care vizează modificarea Codului Fiscal prin eliminarea supraaccizei la carburanţi şi a supraimpozitării contractelor part-time.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
supraacciza,
consum,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici