Macovei, despre interceptări: Sistemul costă 1 miliard de euro. Nu se poate face peste noapte, CCR ştie

Monica Macovei consideră că judecătorii CCR sunt "înţelepţi" şi vor acorda un răgaz de un an pentru ca DNA să achiziţioneze echipamentele necesare interceptărilor, dar şi o perioadă în care să fie valabile cele deja efecutate în dosarele în lucru, astfel încât acestea să nu fie aruncate în aer.

6407 afișări
Imaginea articolului Macovei, despre interceptări: Sistemul costă 1 miliard de euro. Nu se poate face peste noapte, CCR ştie

Macovei, despre interceptări: Sistemul costă 1 mild de euro. Nu se poate face peste noapte, CCR ştie (Imagine: Silviu Matei / Mediafax Foto)

"În acest moment, toate serverele de interceptare sunt la SRI, ele costă foarte mult, peste 1 miliard de euro, în plus, ai nevoie de interpreţi pentru, de pildă, diferite dialecte arabe, nu doar pentru engleză sau franceză. Mai sunt activităţile de filaj sau de înregistrare ambientală, care sunt probe în procese sau în anchete", a precizat fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.

Ea mai spune că nu este vorba doar despre DNA, ci de DIICOT, iar toate echipamentele trebuie cumpărate. "Din aceste motive, nu se poate face o mutare peste noapte, a doua zi după motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Şi ştiu asta şi judecătorii Curţii Constituţionale şi, de aceea, cred că au înţelepciunea să dea un termen de cel puţin un an de zile pentru a se cumpăra aceste servere şi pentru angajarea şi pregătirea personalului", a mai explicat liderul M10.

Macovei mai spune că există mai multe variante de rezolvare: (1) o instituţie independentă, care să asigure interceptările pentru toţi procurorii şi poliţiştii din ţară (2) la parchete, cum este în Germania, dar trebuie concentrat într-un singur loc, pentru că va fi greu de dotat cu aparatură fiecare parchet în parte şi (3) sistemul american, unde FBI – serviciul de informaţii interne – are în competenţă şi criminalitatea federală şi foloseşte mijloace de supraveghere tehnică.

Fostul ministru al Justiţiei mai afirmă că, dacă în cazul condamnaţilor definitiv situaţia este clară, adică nu se revine asupra deciziei şi nu se pot face procese de revizuire, problema apare în legătură cu dosarele aflate în lucru sau sunt în proces – dosarul Microsoft, dosarele lui Mădălin Voicu şi Păun, dosarele lui Elena Udrea sau Alina Bica, ori cele cu preşedinţii de consilii judeţene.

"Dacă nu se dă un termen până la care să se procure această aparatură de supraveghere tehnică şi o perioadă în care să fie valabile interceptările deja efectuate, atunci s-a terminat cu anchetele şi cu aceste dosare – sunt aruncate în aer. Este ceva de neimaginat şi sunt convinsă că judecătorii CCR sunt înţelepţi şi vor da o perioadă de circa un an de zile – trebuie discutat cu Ministerul Justiţiei de cât timp este nevoie - pentru procurarea şi punerea în funcţiune a aparaturii", conchide fostul ministru al Justiţiei.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat joi că trebuie întărit Serviciul Tehnic al Direcţiei Anticorupţie prin care vor fi puse în aplicare autorizaţiile de interceptare, după ce va apărea motivarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea interceptărilor făcute de servicii.

Pe 16 februarie Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale statului. Judecătorii au cerut clarificarea sintagmei "alte organe specializate ale statului".

În acelaşi timp, joi, CCR a declarat neconstituţional alineatul din Codul de procedură penală care permitea revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, în cazul în care acestea s-au întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată ulterior neconstituţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici