Macron se va întâlni cu preşedintele Poloniei, pe fondul tensiunilor dintre UE şi Varşovia

  • Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se va întâlni miercuri cu omologul său din Polonia, Andrzej Duda
  • Palatul Élysée: "Este o ocazie de continuare a dialogului asupra modalităţilor de a depăşi criza pe tema situaţiei statului de drept"
434 afișări
Imaginea articolului Macron se va întâlni cu preşedintele Poloniei, pe fondul tensiunilor dintre UE şi Varşovia

Macron se va întâlni cu preşedintele Poloniei, pe fondul tensiunilor dintre UE şi Varşovia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îl va primi miercuri, la Palatul Élysée, pe omologul său din Polonia, Andrzej Duda, pe fondul tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Guvernul de la Varşovia pe tema situaţiei justiţiei, informează cotidianul Le Figaro.
 
"Întrevederea reprezintă o ocazie de continuare a dialogului asupra modalităţilor de a depăşi criza pe tema situaţiei statului de drept", a comunicat marţi Preşedinţia Franţei.
 
"Vor fi abordate şi teme referitoare la migraţie, la schimbările climatice, problemele energetice, industriale şi proiectul Europa apărării", a precizat Palatul Élysée.
 
Săptămâna trecută, Emmanuel Macron s-a întâlnit şi cu premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, înaintea summitului UE de la Bruxelles.
 
Uniunea Europeană critică de mulţi ani reformele în sistemul judiciar aplicate de Guvernul de la Varşovia, dar tensiunile s-au amplificat recent, după ce Tribunalul constituţional din Polonia a contestat supremaţia dreptului comunitar.
 
Uniunea Europeană a ameninţat Polonia cu suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE şi cu sancţiuni financiare, după decizia Tribunalului constituţional de la Varşovia, care a constatat incompatibilităţi cu legislaţia comunitară. Liderii UE nu au ajuns la nicio soluţie cu Polonia în cursul summitului desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles. Guvernul de la Varşovia a denunţat presiunile Uniunii Europene şi încălcarea suveranităţii Poloniei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
franţa,
polonia,
ue

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici