Mădălin Voicu: Este o opoziţie greşită, viscerală a PNL în privinţa SRTv. Se doreşte un fel de sabotaj

Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat, marţi, după amânarea, din lipsă de cvorum, a şedinţei comune a Comisiilor pentru cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, că este o "opoziţie greşită, viscerală a PNL în privinţa SRTv", afirmând că se doreşte "un fel de sabotaj".

141 afișări
Imaginea articolului Mădălin Voicu: Este o opoziţie greşită, viscerală a PNL în privinţa SRTv. Se doreşte un fel de sabotaj

Madalin Voicu (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)

Senatorii şi deputaţii din Comisiile pentru cultură şi media din Parlament trebuiau să dezbată, marţi, rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune pe anii 2013 şi 2014, după ce, săptămâna trecută, a fost dezbătut în Comisiile pentru buget şi finanţe contul de execuţie bugetară al SRTv, care a primit aviz negativ. Astfel, din lipsa cvorumului, şedinţa Comisiilor pentru cultură reunite din Camera Deputaţilor şi Senatului a fost amânată.

În acest context, deputatul PSD Mădălin Voicu a precizat că PSD s-a prezentat, în ultimele trei săptămâni, la toate şedinţele. "De fapt, nu înţelegem de ce trebuie să existe o opoziţie distructivă, cel puţin în ce priveşte Televiziunea Română, pentru că această instituţie este într-un faliment evident, proasta gestionare şi persoana care conduce instituţia au demonstrat că sunt lucruri pe care nu au reuşit să le gestioneze cum trebuie. Dorinţa noastră nu era de a pune un om în locul domnului Stelian Tănase care să aparţină PSD-ului sau actualei puteri, ci, mai curând, să găsim soluţii indiferent de persoană care să repună Televiziunea Română la un nivel de plutire", a spus deputatul PSD Mădălin Voicu.

De asemenea, deputatul social-democrat a precizat că liberalii nu au considerat că este nevoie să se găsească soluţii pentru ca Televiziunea Română "să devină sau să redevină interesantă". "După cum am constatat, domnii liberali, visceral porniţi într-o problemă care este de interes naţional, cel puţin legat de Televiziunea Română, au considerat că nu este nevoie să sprijine sau să găsească soluţii împreună cu noi pentru a face din Televiziunea Română măcar o instituţie ce poate deveni sau redeveni interesantă", a completat parlamentarul.

El a subliniat că liberalii "joacă o opoziţie greşită" în ceea ce priveşte situaţia Televiziunii Române. "Nu este vorba despre motive serioase. Aici, opoziţia a jucat un rol de greşită opoziţie, nu a venit nici cu soluţii, nu are nici bunăvoinţa să stăm de vorbă, să discutăm lucrurile la concret, ceea ce înseamnă că nu poate fi dată vina pe putere, ci poate dumneavoastră desluşiţi care sunt motivele PNL-ului, din moment ce dumnealor nu au venit la discuţii şi să găsească soluţii. Este o opoziţie greşită, viscerală, dar construită pe ambiţii nefireşti, ca să fiu delicat, şi urmează, săptămâna viitoare, după negocierile cu UDMR, să găsim o soluţie pentru ca un cvorum minimal să fie asigurat pentru a discuta raportul TVR", a mai spus Voicu.

Pe de altă parte, întrebat ce părere are despre absenţa lui Stelian Tănase din şedinţa Comisiilor pentru cultură reunite din Camera Deputaţilor şi Senat, Mădălin Voicu a precizat: "Nu vreau să vorbesc despre domnul Tănase. Mi-am permis tot timpul să atrag atenţia şi domniei sale şi celor care răspundeau în televiziune de soarta acestei instituţii, neavând rezultate, sigur că raportul, fiind unul greşit întocmit şi fără relevanţă, va trebui să cadă. Asta înseamnă că automat se va schimba şi conducerea şi CA-ul, asta urmează să se întâmple, acesta este tocmai motivul pentru care, întârziindu-se, noi gândim că se doreşte un fel de sabotaj, pentru că altfel nu pot să îmi explic modul în care reacţionează, politic în primul rând, PNL".

Primul pas pentru demiterea Consiliului de Administraţie (CA) al TVR şi implicit a lui Stelian Tănase de la conducerea SRTv a fost făcut pe 12 mai, când Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat un aviz negativ contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014. Avizul negativ a fost transmis Comisiilor reunite pentru cultură şi media ale Parlamentului, care trebuie să stabilească data la care va fi convocată şedinţa comună.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demiterea Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui-director general al TVR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici