MAE l-a convocat pe ambasadorul Iranului

Ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşt, Hamid Reza Arshadi a fost chemat, marţi, în audienţă la MAE, partea română transmiţând că "poziţia Iranului de acuzare a statelor membre ale UE de amestec în afacerile sale interne este inacceptabilă şi nefondată".

MAE l-a convocat pe ambasadorul Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit MAE, scopul convocării a fost prezentarea poziţiei României privind evoluţia relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi R.I. Iran, analizate din perspectiva recentelor alegeri prezidenţiale desfăşurate în această ţară".

"Partea română şi-a exprimat preocuparea privind atitudinea autorităţilor de la Teheran faţă de demonstraţiile care au loc în Iran după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. În acest context, s-a arătat că poziţia Iranului de acuzare a statelor membre ale Uniunii Europene de amestec în afacerile sale interne este inacceptabilă şi nefondată. Totodată, partea română a reiterat importanţa respectării de către autorităţile iraniene a drepturilor universale ale omului, inclusiv a libertăţii de exprimare", precizează MAE.

Preşedintele iranian ultraconservator, Mahmoud Ahmadinejad, a cărui realegere contestată se află la originea crizei actuale de la Teheran, şi-a înăsprit duminică tonul împotriva Occidentului.

El a acuzat în mod expres Statele Unite şi Marea Britanie de "ingerinţe" în afacerile interne iraniene, în vreme ce Guvernul său i-a convocat pe ambasadorii şi reprezentanţii celor 27 de ţări ai Uniunii Europene aflaţi în post la Teheran.

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a cerut, luni, celor 27 de ţări membre să convoace ambasadorii din Iran aflaţi la post în capitalele europene.



comentează şi tu Momentan sunt 37 comentarii
Taguri:
MAE ,
IRAN ,
AMBASADOR ,
teheran ,
regim ,
violenţe ,
protest ,
ue ,
moussavi ,
opoziţie
COMENTARII
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa