Mandat de patru ani pentru şefii SRI, SIE, SPP şi STS | Opoziţia: Nu există argumente/ PSD: Să fie şi la procurori

Opoziţia susţine că proiectele lui Liviu Pleşoianu, care prevăd ca mandatul şefilor SRI, SIE, SPP şi STS să fie limitat la patru ani, denotă că acesta vrea să submineze instituţiile de siguranţă naţională. În schimb, PSD e de acord cu iniţiativele, în timp ce ALDE spune că sunt de luat în calcul.

3350 afișări
Imaginea articolului Mandat de patru ani pentru şefii SRI, SIE, SPP şi STS | Opoziţia: Nu există argumente/ PSD: Să fie şi la procurori

Mandat de patru ani a şefilor de Servicii | Opoziţia: Nu există argumente/ PSD: Să fie şi la procuri

"Pleşoianu reprezintă, fie că realizează sau nu, interesele Rusiei la Bucureşti. Acţionează ca un agent de influenţă, al cărui scop este subminarea instituţiilor din zona de securitate. Cred că în sensul acesta trebuie văzute aceste modificări. Pe mine mă îngrijorează atacurile unor lideri PSD, printre care se numără şi Pleşoianu, la adresa partenerilor noştri euro-atlantici, în special la adresa SUA. Modificările în aceste zone legislative trebuie să urmeze valorile euro-atlantice. Modificările trebuie făcute cu scopul de a eficientiza munca lor si de a întări controlul civil. Din păcate, vedem că aceşti oameni urmăresc întărirea controlului politic. Pentru noi modelul este Washington. Pentru PSD modelul este Rusia lui Putin", a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul USR, Lucian Stanciu Viziteu, membru în Comisia parlamentară de control al SRI.

Întrebat de MEDIAFAX cum vede iniţiativele lui Liviu Pleşoianu, Ioan Chirteş, membru în Comisia SRI, a răspuns: "În primul rând este opinia personală a domnului Pleşoianu. Nu cred că trebuie ca mandatele să fie imperative şi nu văd până la urmă argumentul pentru a fi statuat doar un mandat. Desigur o dezbatere va fi la nivelul Parlamentului şi va trebui acolo ca domnul deputat Pleşoianu să aducă argumente. De ce? În câte ţări din UE sunt aceste mandate şi, până la urmă, dacă vom gândi mai mulţi parlamentari cu privire la aceste mandate va fi mai bine. Eu oricum nu văd niciun argument."

Chestionat de MEDIAFAX dacă ceea ce susţine în proiecte deputatul PSD, şi anume că vrea să împiedice posibile abuzuri din partea serviciilor, cum a fost în perioada când SRI era condus de George Maior şi Florian Coldea, senatorul PNL a replicat: "Nu asta e problema noastră ca să reglăm aceste lucruri. Acestea au fost scăpări ale legislaţiei. Cred că va trebui să ne concentrăm pe legile de funcţionare a serviciilor secrete, până la urmă pe legile siguranţei naţionale. Aici va trebui, într-adevăr, să întărim controlul parlamentar, controlul civil asupra acestor servicii şi bineînţeles să urmăm şi exemple de bună practică a unor servicii secrete mult mai puternice, din Franţa, Anglia. Cred că dezbaterea trebuie să fie pe mai multe paliere, nu doar dintr-o simplă perspectivă a ceea ce a fost în trecut. Trebuie să ne gândim şi la viitor."

De cealaltă parte, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a precizat că proiectele lui Pleşoianu sunt oportune. În plus, şi mandatele procurorilor ar trebui limitate, consideră Rădulescu.

"Sunt total de acord cu ele. Sunt de acord cu limitarea mandatelor în general pentru orice funcţie. Pe vremuri, mă gândisem că era bine ca şi mandatul de primar sau preşedinte de consiliu judeţean, deputat şi senator să fie limitat la două mandate. Nu mai spun de procurori, cărora le-ar trebui limitat mandatul la unul singur. Toti şefii de servicii secrete trebuie să aibă un singur mandat de patru ani, la servicii e pentru că cine stă mult într-o funcţie decide ce face cu lumea, oamenii şi împarte decizii cum vrea", a afirmat deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, pentru MEDIAFAX.

În schimb, vicepreşedintele Comisiei de control al SRI, Marian Cucşa, a avut o opinie rezervată în legătură cu iniţiativele lui Liviu Pleşoianu, precizând totuşi că ele sunt "de luat în calcul".

"Sunt nişte proiecte de luat în calcul, de analizat foarte bine. E clar că are considerente solide la bază, uitându-ne la ceea ce au făcut domnul Maior şi Coldea în perioada în care conduceau Serviciul. Practic s-au văzut stăpâni peste instituţii, ceea ce nu este corect şi nu este normal. Trebuie analizate în detaliu, dar poate fi o variantă", a precizat deputatul ALDE, Marian Cucşa.

Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, a depus la Parlament, patru proiecte de lege care prevăd că directorii şi adjuncţii Serviciului Român de Informaţii (SRI), Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu pot ocupa funcţia decât pentru un mandat de maximum patru ani. Iniţiativele prevăd şi ca eliberarea din funcţie a directorului SRI să poată fi făcută la propunerea Preşedintelui României, dar şi la propunerea unei treimi dintre parlamentari.

"Toate dezvăluirile din ultimii ani cu privire la implicarea abuzivă, ilegală şi necunostituţională a unor membri ai serviciilor de informaţii în viaţa politică, economică şi socială românească, precum şi cu privire la grava afectare, de către aceştia, a bunului mers al Justiţiei, culminând cu desecretizarea protocolului SRI – Parchetul General, alcătuiesc un tablou general oribil, în care şefii serviciilor secrete ajung să conducă, din umbră, întreaga ţară", se arată în expunerea de motive.

"Deşi, în state cu democraţie consolidată, mandatele şefilor serviciilor secrete sunt scurte (în SUA, de pildă, media mandatelor directorilor CIA este de puţin peste trei ani), în România s-a ajuns la situaţia absolut aberantă în care unele persoane ocupă funcţii de conducere în serviciile de informaţii mai mult chiar decât perioada maximă cât poate reprezenta România un Preşedinte ales. Avem cazuri de şefi de servicii care fie au ocupat, fie ocupă şi în momentul de faţă funcţii de directori sau prim-adjuncţi ai serviciilor de informaţii de mai bine de zece ani!", mai spune Liviu Pleşoianu.

Parlamentarul este de părere că "beţia de putere" a serviciilor poate fi oprită prin limitarea mandatelor şefilor de servicii de informaţii.

"Este necesar ca directorii, prim-adjuncţii şi adjuncţii să fie numiţi pentru un singur mandat, de maximum patru ani. În timpul mandatului de cinci ani al Preşedintelui României, ar trebui să existe cel puţin o schimbare de şefi de servicii. De asemenea, mandatul şefilor din servicii nu ar trebui să depăşească mandatul de patru ani al parlamentarilor, ca membri ai forului reprezentativ suprem al României. Concret, prezentul proiect de lege operează o singură modificare, astfel: directorul serviciului, prim-adjunctul şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi pentru un singur mandat, de maximum patru ani", potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici