Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol

Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.

1124 afișări
Imaginea articolului Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol

Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol

 Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional d la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”.

- „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.

 - „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă.

- „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb.

Pesedistul de rând continuă atacul la origini.

- „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile.

- „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios.

Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta.

- „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă.

- „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist.

- „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu.

- „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios.

Finalul e al doamnelor:

- „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici