Marko: Consider o decizie foarte iresponsabilă ca împotriva UDMR să se înfiinţeze un nou partid

Vicepremierul Marko Bela a criticat, sâmbătă, la Tabăra de vară de la Izvorul Mureşului, iniţiativa lui Tokes Laszlo de a înfiinţa un nou partid al maghiarilor din Transilvania, "împotriva UDMR", afirmând că acest demers este unul "iresponsabil" care ar putea destrăma politica unitară din Ardeal.

466 afișări
Imaginea articolului Marko: Consider o decizie foarte iresponsabilă ca împotriva UDMR să se înfiinţeze un nou partid

Marko: Consider o decizie foarte iresponsabilă ca împotriva UDMR să se înfiinţeze un nou partid (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Eu, astăzi, consider o decizie foarte iresponsabilă ca împotriva UDMR să se înfiinţeze un nou partid. Nu este prima dată, dar acele tentative s-au evaporat (...) Faptul că, cu sprijinul unor politicieni din Ungaria, se încearcă, cu forţa, să se destrame politica unitară a maghiarilor în Ardeal, nu înţeleg acest gest", a afirmat Marko Bela.

Marko le-a spus participanţilor la Tabăra de la Izvorul Mureşului că Tokes Laszlo a ajuns europarlamentar pe listele UDMR şi că tentativa acestuia de a înfiinţa un nou partid al maghiarilor a "torpilat" solidaritatea maghiară, for realizat în urma acordului de coaliţie internă dintre UDMR şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) cu scopul de a apăra şi de a reprezenta, în faţa Europei, interesele şi valorile comunităţii maghiare din România.

"Tokes încearcă să uite că a ajuns eurodeputat pe listele UDMR (...) Tokes Laszlo şi gruparea lui au anunţat cu tam-tam că vor înfiinţa un nou partid. Eu cred că acest for (Solidaritatea Maghiară - n.r.) s-a îmbolnăvit. Această tentativă de a înfiinţa un nou partid a torpilat acest for de negociere al maghiarilor din Ardeal", a spus Marko Bela.

Vicepremierul UDMR a adăugat că pentru maghiarii din România este un lucru vital să fie prezenţi în Parlamentul României şi să fie prezenţi într-o pondere potrivită, cum s-a întâmplat până în prezent.

"Am reuşit să avem o influenţă prin această prezenţă, or înfiinţarea unui nou partid ar putea să pericliteze intrarea reprezentanţilor maghiarilor în Parlamentul României. Bine, au mai fost astfel de încercări, au mai fost partide maghiare care au participat în alegeri, care nu au reuşit să ne pericliteze poziţia, dar totuşi este un risc, este un pericol şi de aceea cred că este un lucru iresponsabil", a afirmat Marko.

În opinia acestuia, există politicieni din Ungaria care susţin iniţiativa de înfiinţare a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.

"Eu cred că ei nu ştiu foarte multe lucruri, de fapt noi ştim ce se întâmplă cu noi şi sunt convins că nu cunosc situaţia noastră îndeaproape. Fiecare poate să îşi dea cu părerea şi nu avem ce face, trebuie să acceptăm", a conchis Marko Bela.

Vicepremierul Marko Bela a participat, sâmbătă, la Tabăra de Vară "Tineretul şi Uniunea Europeană" de la Izvorul Mureşului, unde a susţinut o prelegere având ca temă "Trecutul Ardealului - viitorul Ardealului".

Preşedintele provizoriu al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, a depus, în 5 mai, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru înregistrarea juridică a formaţiunii, el afirmând că partidul încearcă să umple un gol în reprezentarea comunităţii maghiare.

El menţiona că acest gol nu a fost "absorbit" de celelalte formaţiuni politice maghiare, UDMR şi PCM. "UDMR şi PCM, cele două entităţi maghiare, pot să fie adversarii noştri sau partenerii noştri, depinde de ei", a arătat acesta.

Liderul maghiar spunea că formaţiunea a reuşit să strângă un număr de 29.268 de semnături, în condiţiile în care legea partidelor prevede depunerea a 25.000 de semnături ale susţinătorilor din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici