Marko: Nu suntem în situaţia să spunem că trecem în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că Uniunea nu este în situaţia să spună că trece în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva "chiar în timp scurt", întrucât partenerii de coaliţie sunt "în derivă".

17 afișări
Imaginea articolului Marko: Nu suntem în situaţia să spunem că trecem în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva

Marko: Nu suntem în situaţia să spunem că trecem în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Marko Bela a spus că este conştient că în opoziţie este mult mai uşor, mai ales că se pot formula critici reale, cu atât mai mult cu cât situaţia Guvernului este grea.

El a adăugat că reprezentanţii UDMR nu sunt în situaţia să spună că trec în opoziţie, însă se poate ajunge la aşa ceva "chiar în timp scurt", partenerii de coaliţie trecând, în numai o jumătate de an, "de la o formaţiune cu disciplină militară la derivă".

"Cred că încă nu suntem în situaţia să spunem că trecem în opoziţie. Se poate ajunge chiar în timp scurt, dar acum suntem în situaţia de a guverna, bine sau prost. (...) Şi în legătură cu propria noastră activitate putem formula critici. Dar partenerii de coaliţie, în jumătate de an au făcut o cale uimitoare de la formaţiune cu disciplină militară, la derivă. Nu este treaba noastră să urmărim disputele din alte partide, cât timp nu influenţează activitatea din Parlament. Însă deriva permanentă, îndoielile, retragerile, voturile proaste - vedeţi numai ce a fost în ultimele zile - nu le putem accepta", a spus Marko Bela.

El a adăugat că UDMR este o formaţiune cu opinii mai diverse decât în orice alt partid şi în legătură cu orice măsură socială, economică se înregistrează diferite păreri, dar în acelaşi timp reprezentanţii săi sunt capabili să discute şi să voteze unitar.

"Partenerii nu au decât să aibă dispute interne, dar să respecte ce am convenit. Legea salarizării, după două ore de discuţii în coaliţie am ajuns să măsurăm starea economică a unui cetăţean având în vedere dacă are motocicletă sau nu. Nu pentru aceste prostii am acceptat să intrăm la guvernare", a spus Marko Bela.

Vicepremierul a arătat că priorităţile UDMR din perioada următoare vizează inclusiv situaţia socială, întrucât sunt "multe îngrijorări" în legătură cu salariile.

"Reducerea cu un sfert ţine până la sfârşitul lui decembrie. Înseamnă doar că este nevoie de noi reglementări, care să ducă la mărirea lor, nu revenirea automată la cuantumul anterior. Legea salariilor ce se discută acum trebuie să se refere la acest aspect. După ce am redus personalul şi cheltuielile la ministere, după 31 decembrie trebuie să se încheie această perioadă", a arătat Marko.

Revenind la subiectul prezenţei UDMR în coaliţia guvernamentală, Marko Bela a spus că primeşte în ultima vreme destule critici, care nu îl surprind, întrucât a "căzut" pe Uniune "beleaua" să impună măsuri nepopulare.

El a subliniat însă că între cei care formulează critici, atunci când se aflau la guvernare, anul trecut, nu au votat măsuri legate de criza economică, cum face Guvernul în prezent.

Potrivit sursei citate, totodată, există critici care vin de la reprezentanţii Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT, condus de Tokes Laszlo), care însă i-au sprijinit anul trecut pe cei de la PDL şi pe actualul preşedinte.

"Să nu uitaţi cine pe cine a sprijinit toamna trecută, cine a produs agitaţie şi pentru cine", a spus Marko Bela, adăugând că ar fi "nefast" ca mişcări precum cele ale CNMT - care "cochetează cu formarea unui partid" - să fărâmiţeze unitatea comunităţii maghiare.

"Este un grup care critică, spunând cum suntem noi în stare ca împreună cu partidul «exploatator» şi preşedintele «antipopular» să lucrăm împreună - epitetele nu sunt ale mele. Cred că cu partenerii noştri, bine sau rău, dar în esenţă la fel de corect vom colabora ca şi cu alţii, în trecut. Însă aliatul nostru are dileme interioare, pe care nu le poate depăşi. (...) Avem în faţă o toamnă fierbinte şi văd că partenerii de coaliţie sunt disperaţi că au pierdut popularitatea, de asta sunt în derivă, nu au decizii clare. Pentru noi asta nu este valabil. În toamna lui 2010 ne aşteaptă hotărâri importante. Acest Guvern va fi atacat în Parlament, sunt mari provocări, mari sarcini, dar în toamna aceasta nu ne putem permite să abandonăm volanul maşinii", a conchis Marko Bela.

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) s-a întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, urmând să decidă locul de desfăşurare a celui de-al zecelea Congres al UDMR, din februarie 2011.

Potrivit reprezentanţilor UDMR, pe ordinea de zi a Consiliului Reprezentanţilor Unionali - miniparlamentul din UDMR - se regăsesc raportul politic al preşedintelui formaţiunii, vicepremierul Marko Bela, şi luarea unor decizii organizatorice în legătură cu Congresul UDMR de la sfârşitul lunii februarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici