Marko se declară de acord cu Băsescu, alegerile prezidenţiale şi generale trebuie făcute simultan
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX că este în totalitate de acord cu ideea exprimată de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căruia alegerile prezidenţiale şi generale trebuie să aibă loc simultan.
Marko se declară de acord cu Băsescu, alegerile prezidenţiale şi generale trebuie făcute simultan (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Sunt în totalitate de acord, problema e că la vremea respectivă toate partidele, inclusiv cel al domnului Băsescu, au susţinut acea modificare ce s-a dovedit păguboasă. Acum un an am ales o anumită formulă a Parlamentului, abia a trecut un an şi suntem într-o campanie asemănătoare, de parcă ar trebui să realegem Parlamentul. Deja s-a legat ideea schimbării Guvernului de alegerea preşedintelui, iar aceste alegeri seamănă leit cu nişte alegeri parlamentare", a spus Marko Bela.
Preşedintele UDMR a adăugat că susţine ideea revenirii la organizarea alegerilor generale şi prezidenţiale în acelaşi timp, pentru mandate de patru ani.
"Sunt de acord cu ideea ca din patru în patru ani să avem alegeri parlamentare şi concomitent alegeri prezidenţiale, până nu vom ajunge eventual la ideea că Parlamentul trebuie să aleagă preşedintele. Dar până atunci, sunt de acord că aceste alegeri trebuie să aibă loc simultan", a conchis preşedintele UDMR.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la GDS, că separarea legislativelor de prezidenţiale a fost e eroare şi că cele două alegeri trebuie suprapuse, ceea ce se poate realiza fie prin prelungirea mandatului Parlamentului, fie prin scurtarea celui al şefului statului.
Băsescu a spus că trebuie suprapuse alegerile parlamentare cu cele prezidenţialele, pentru că separarea proceselor electorale a fost "o experienţă proastă".
"Suntem într-un fals total, pentru că alegerile prezidenţiale le duc tot partidele. Candidatul la Preşedinţie nu poate s-o ia ca năucul prin ţară, cu traista-n băţ şi ce să spună? Se pune în funcţiune maşinăria gigantică a partidelor. Este clar că cine a gândit că dacă vor fi prezidenţialele separat, partidele vor sta cuminţi şi-şi vor vedea de guvernare... însăşi Constituţia ne duce la situaţia în care preşedintele desemnează premierul şi atunci partidele se angajază cu toată forţa lor în susţinerea candidaţilor. Este o experienţă proastă. La revizuirea Constituţiei, ori aduce mandatele ambilor la 5 ani ori la 4 ani", a declarat Traian Băsescu.
El a mai subliniat că "este clar" că trebuie suprapuse legislativele cu prezidenţialele, pentru că şi aşa s-a încărcat calendarul electoral cu europarlamentarele.
La modificarea Constituţiei în 2003, mandatul preşedintelui României a devenit de cinci ani, iar cel al Parlamentului a rămas de patru ani, ceea ce a dus la decalarea alegerilor pentru cele două instituţii.
Primele alegeri legislative separate de cele prezidenţiale au avut loc în noiembrie 2008, iar preşedintele Băsescu este primul şef al statului român cu mandat de cinci ani.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





asa este avem nevoie parlamentari tineri cinstiti si sa terminam cu *, scandal si interesele personale
in loc sa isi arunce unii altora impresii ... mai bine, daca le-ar pasa de tara asta .. s-ar strange la un loc si fara sa se improaste unii pe altii cu noroi, ar stabili, cu argumente si logica .. daca e mai bine intr-un fel sau altul. Asa .. e doar circ de fatada .. si prilej de a-si mai arunca unii altora "poante" pe seama noastra
http://inconstanta.wordpress.com/