Meleşcanu: Schimbarea configuraţiei politice a Guvernului necesită trecerea acestuia prin Parlament
Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că numirea la MAE a unui profesionist este un lucru bun, dar că activitatea lui Cristian Diaconescu va depinde de autonomia sa, el arătând totodată că, în acest context, este necesară trecerea întregului Cabinet prin Parlament.
"Numirea la MAE a unui profesionist - care are şi competenţa şi expertiza necesare - este în sine un lucru pozitiv. O apreciere adevărată a activităţii sale va depinde însă de autonomia pe care domnul Diaconescu o va avea, deoarece, să nu uităm, conform Constituţiei, preşedintele are un rol important în politica externă", a declarat Meleşcanu.
El a insistat că activitatea lui Cristian Diaconescu va depinde nu numai de competenţele acestuia, ci şi de autonomia sa.
Pe de altă parte, Meleşcanu a spus că, din punctul său de vedere, schimbarea configuraţiei politice a Guvernului necesită trecerea întregului Cabinet prin Parlament.
"Conform Constituţiei, schimbarea configuraţiei politice a Guvernului necesită trecerea acestuia prin Parlament. În opinia mea, este absolut necesară trecerea întregului Cabinet prin Parlament", a spus fostul ministru de Externe.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara, luni seară, că, în cazul în care un membru UNPR ar fi numit la conducerea MAE, nu se produce o schimbare a conţinutului politic al Guvernului.
"E vorba de schimbarea unei persoane care aparţine politic coaliţiei cu o altă persoană care aparţine politic coaliţiei. Componenţa politică a Cabinetului este dată în esenţă de suma partidelor care participă la actul guvernamental", a spus Voinescu.
Cristian Diaconescu, preşedintele de onoare al UNPR, a fost desemnat înlocuitor al lui Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele pentru revocarea lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru de Externe şi pentru numirea în acest post a lui Cristian Diaconescu.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Cristian Diaconescu urmează să aibă loc la ora 19.00.
Propunerea ca Diaconescu să preia postul de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Teodor Baconschi, a fost transmisă de premierul Emil Boc şefului statului.
Surse politice au declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX că senatorul UNPR Cristian Diaconescu este propunerea PDL pentru şefia MAE.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat din funcţie, luni, de către premierul Emil Boc, motivul invocat fiind afirmaţiile acestuia la adresa protestatarilor.
-
Bilanţul accidentului feroviar de la Buenos Aires a ajuns la 50 de morţi şi 675 de răniţi
Externe astăzi, 08:27
Bilanţul accidentului feroviar produs miercuri la o gară din centrul capitalei Argentinei a ajuns la 50 de morţi şi 675 de răniţi, multe dintre victime fiind extrase prin acoperişul vagoanelor transformate în mormane de fier în urma impactului. citeşte tot
-
Un grup inspirat de protestele de pe Wall Street vrea să creeze o mişcare politică
Externe astăzi, 07:21
Un grup inspirat de mişcarea anticapitalism Occupy Wall Street (OWS) a anunţat miercuri la Philadelphia, în estul Statelor Unite, că vrea să organizeze o conferinţă naţională în această vară cu scopul de a încerca să transforme această mişcare într-o forţă politică. citeşte tot





Nu exista comentarii