Mesajul preşedintelui Băsescu pentru Papa Francisc

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj de felicitare Papei Francisc, cu prilejul alegerii acestuia, miercuri seară, ca Suveran Pontif, şeful statului exprimând şi încrederea în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun.

1199 afișări
Imaginea articolului Mesajul preşedintelui Băsescu pentru Papa Francisc

Mesajul preşedintelui Băsescu pentru Papa Francisc (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Îmi revine onoarea de a vă adresa în numele poporului român cele mai calde felicitări cu prilejul alegerii istorice a Sanctităţii Voastre ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice", se arată în mesajul transmis de preşedintele Băsescu, dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Băsescu arată că alegerea Papei Francisc "este un moment de mare însemnătate din viaţa Bisericii Catolice".

Şeful statului a exprimat şi "deplina încredere în dezvoltarea relaţiilor existente între România şi Sfântul Scaun pe temeiul valorilor comune şi în spiritul dialogului fratern dintre creştinii catolici şi ortodocşi, inspirat şi susţinut de predecesorii" Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea.

"Îmi exprim, totodată, convingerea în continuarea cooperării noastre pentru promovarea demnităţii persoanei umane, precum şi pentru construirea unei civilizaţii a binelui şi a păcii, care să asculte vocea celor care au nevoie de solidaritate, de încredere şi speranţă. Asigurându-Vă de profunda preţuire a României, Vă rog să primiţi, Sanctitatea Voastră, urările de împlinire a înaltei şi nobilei misiuni pe care o îndepliniţi, sub semnul spiritual al Sfântului Francisc, în Biserica Catolică şi pentru întreaga lume", mai arată preşedintele Băsescu în mesajul transmis Suveranului Pontif.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Papa Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici